După Tribunalul disciplinar al CONMEBOL, care a respins primul apel al celor de la Boca Juniors, Camera de apel a Confederaţiei sud-americane a luat o decizie similară, afirmând că trofeul se va decide pe teren, la finalul meciului retur dintre River şi Boca, programat duminică seara la Madrid.
„Camera de apel a CONMEBOL respinge recursul depus pe 30 noiembrie şi confirmă decizia luată în primă instanţă, pe 29 noiembrie”, se arată într-un comunicat difuzat de forul fotbalistic din America de Sud.
Autocarul care îi transporta pe jucătorii echipei Boca Juniors a fost atacat la Buenos Aires, pe 24 noiembrie, cu câteva ore înaintea finalei 100% argentiniene, între cele două „eterne rivale”, meciul fiind mutat de CONMEBOL la Madrid, pe stadionul Santiago Bernabeu.
Preşedintele clubului Boca Juniors, Daniel Angelici, a anunţat în urmă cu o săptămână că gruparea pe care o conduce va face apel la toate instanţele posibile, inclusiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Cele două echipe se află deja în capitala Spaniei şi pregătesc returul Cupei Libertadores, după ce au terminat nedecis (2-2) în partida tur a celei mai prestigioase competiţii intercluburi de pe continentul sud-american.