-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSpecialMinistrul Seres, blocat in Liban

Ministrul Seres, blocat in Liban

Prima dintre cursele Bucuresti-Beirut- Bucuresti care a fost anulata de TAROM il avea in fruntea listei de pasageri chiar pe ministrul roman al Economiei si Comertului, Ioan Codrut Seres. Ministrul Seres se afla intr-o vizita oficiala de doua zile in Liban. Acum, delegatia oficiala romana incearca sa paraseasca Libanul „pe roti”.

Delegatia romana este formata din noua persoane din Ministerul Economiei si Comertului (MEC), Agentia Romana pentru Investitii Straine si Uniunea Generala a Industriasilor UGIR-1903. Scopul declarat al vizitei este promovarea marfurilor romanesti pe piata araba. „Prin Liban, marfurile romanesti pot patrunde mai usor pe piata araba”, a apreciat ministrul Economiei. Vizita delelegatiei romane in Liban a fost programata in urma cu circa trei luni. Dupa bombardamentele aviatiei israeliene, delegatia romana si-a anulat toate intalnirile si asteapta gasirea unei variante pentru reintoarcerea in tara. „Speram sa fie pe teritoriul ambasadei si nu la hotel, pentru ca acolo este mai sigur”, au apreciat oficiali ai MEC. „Asteptam sa gasim ruta potrivita pentru a ne intoarce in tara. In acest moment, singura varianta de a parasi Libanul este pe roti, numai ca trebuie sa asteptam sa luam viza de iesire”, a transmis ministrul Economiei Codrut Seres colegilor sai din minister.

Viza de Siria

Ca urmare, ieri, in jurul pranzului, ministrul Economiei si Comertului Codrut Seres astepta viza pentru Siria, aceasta fiind unica varianta de a parasi Libanul.
„Speram ca ministrul Ioan Codrut Seres sa se poata intoarce in tara in cursul zilei de vineri, impreuna cu colegii din minister, dupa ce vor obtine viza de tranzit pentru Siria”, a precizat Cerasela Patrascanu, purtator de cuvant al MEC.

Ultima ora

Grupul celor noua oficiali romani ajunsese ieri seara la granita libanezo-siriana. „Am primit vizele pentru a trece in Siria, lucru pe care il vom face in urmatoarele minute. Suntem cu totii in regula si probabil in cursul zilei de vineri vom ajunge in tara”, a declarat ministrul Economiei la cateva minute dupa ora 16.00 a zilei de ieri. Seres a evitat sa precizeze care va fi traseul ulterior al delegatiei romanesti. „Cert este ca vom veni cu avionul. Nu putem spune insa in acest moment de unde anume vom lua avionul spre tara”, a mai spus oficialul roman.

Cursele de Beirut au fost anulate

Cursele TAROM de pe relatia Bucuresti-Beirut au fost anulate pe o perioada nedeterminata din cauza escaladarii conflictului din zona. Compania aeriana romana a fost informata de autoritatile libaneze ca aeroportul international din Beirut este inchis, si drept urmare conducerea companiei a luat decizia de a anula cursa RO 191 Bucuresti-Beirut care urma sa decoleze la ora 23.20 in data de 13.07.2006, cu 72 de pasageri platitori de bilete, urmand ca, in functie de evolutia situatiei, sa anunte pasagerii asupra datei de reincepere a operarii acestei rute. Conform unor surse din aviatia civila, aeronava TAROM ar putea pleca spre Liban, unde ar urma sa faca o escala intr-un alt oras, pentru a-l putea prelua pe ministrul Codrut Seres.

Si deputata PSD Rodica Nassar are sotul blocat in Liban…

Deputata PSD Rodica Nassar a trecut ieri prin momente de groaza. Sotul ei, libanez de origine, Nassar Nassar, a ramas blocat in Liban si n-a reusit sa-l mai contacteze. „Nu mai reusesc sa prind legatura cu el, am un nod in gat si de-abia ma tin pe picioare”, ne-a declarat Rodica Nassar. Aceasta a spus ca sotul ei se afla la Beirut cu afaceri, urmand sa se intoarca chiar ieri, dar dupa amplificarea conflictului armat acest lucru n-a mai fost posibil: „A plecat marti noapte si trebuia sa se intoarca martea viitoare, sa mergem cateva zile la mare si apoi sa plecam in Liban in vacanta”. „Eu am trait in Liban si altfel se vad lucrurile, e o situatie foarte grava, a fost bombardata infrastructura, au bombardat aeroportul, nu se mai poate pleca nici pe mare spre Cipru… Daca marti ar fi banuit ca ar putea sa se intample asa ceva, nu mai pleca. Dar nu era nici pomeneala de razboi, nici macar o declaratie in sensul asta”, a declarat deputatul PSD. Aceasta ne-a spus ca singurul semn primit de la sotul ei a fost o interventie telefonica a acestuia la un post de televiziune: „M-au anuntat niste prieteni ca l-au vazut, dar eu nu reusesc sa-l prind deloc…”

Daniel Popa
Daniel Popa
Daniel Popa, sef departament Corespondenti
Cele mai citite

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...

Mircea Geoană, sprijinit de Sir George Iacobescu în cursa pentru președinția României

Sir George Iacobescu este singurul român înnobilat de Regina Marii Britanii pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul caritabil, comunitar și al serviciilor financiare Mircea Geoană,...
Ultima oră
Pe aceeași temă