Anchetatorii suceveni au scos la iveala o adevarata retea de falsificatori de pasapoarte, care functiona cu sprijinul unor politisti. In retea era implicat si fostul sef al Biroului Pasapoarte Suceava, subcomisarul Danut Miron, adjunctul sefului Serviciului de Evidenta Informatizata a Persoanei (SEIP) Suceava, Nicolae Baltariu, care au decedat intre timp, si Dumitru Adrian Filimon, politist in Gura Humorului. In acest dosar, procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Suceava au dispus trimiterea in judecata a sapte indivizi. Acestia sunt acuzati ca, in perioada mai 2002-ianuarie 2003, au facilitat eliberarea a 10 carti de identitate false, prin asocierea la fotografiile solicitantilor a unor date de stare civila a altor persoane sau a unor persoane fictive, la Formatiunea de Evidenta Informatizata a Persoanei Gura Humorului. Politistul din Humor este acuzat ca a participat la intocmirea a 10 carti de identitate false, cu ajutorul carora s-au obtinut 9 pasapoarte turistice false, distribuite ulterior unor solicitanti care aveau interdictie de trecere a frontierei in diverse state din spatiul Schengen. Pentru a obtine o noua identitate, indivizii plateau aproximativ 500 de euro. Astfel, in acest dosar au mai fost trimisi in judecata Cristian Iosipescu, Dragoi Liviu, de 21 de ani din Bucuresti, Gheorghe Zmeu, de 20 de ani, din Bucuresti, Daniela Vasilica Costache, de 20 de ani, din Targu Neamt, Iulian Varga, de 27 de ani, din Bacau si Teodorovici Gheorghe, de 34 de ani, din Galati. Acestia sunt acuzati de fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la fals in inscrisuri sub semnatura privata, fals privind identitatea, dare de mita, trecerea frauduloasa a frontierei de stat a Romaniei si trecerea frauduloasa a frontierei a unui stat strain. Cerce-tarile in acest caz continua, deoarece anchetatorii suceveni au informatii conform carora mai exista si alti posesori de pasapoarte false obtinute prin acest procedeu, care mai circula in strainatate.