3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăLifestylePlatforma de streaming discovery+ va fi disponibilă în România

Platforma de streaming discovery+ va fi disponibilă în România

Cele două părți vor colabora de asemenea pentru a aduce discovery+ abonaților Vodafone din Europa. discovery+ este serviciul de streaming care aduce la un loc conținutul și brandurile emblematice ale Discovery din întreaga lume.

 

Parteneriatul vizează clienții Vodafone de TV și de telefonie mobilă din România, Cehia, Ungaria, Marea Britanie*, Germania, Turcia*, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda și Islanda. Aceștia vor putea urmări conținutul favorit al brandurilor Discovery, colecția despre istoria naturii BBC, dar și oferta premium de sport găzduită de Eurosport  – toate la un loc pentru prima oară.

La momentul lansării, discovery+ va aduce una dintre cele mai mari oferte de conținut relevant la nivel global, dar și local, împreună cu seriile originale populare din categorii în care Discovery este lider de piață: lifestyle și relații; amenajări interioare și gătit; crime adevărate; paranormal; aventură și istoria naturii; știință, tehnologie și mediul înconjurător, precum și documentare de calitate. Începând cu Jocurile Olimpice din Tokyo din acest an, discovery+ va deveni Gazda Jocurilor Olimpice în Europa în materie de streaming, oferind acces la fiecare minut, fiecare medalie și fiecare erou, în direct și la cerere.

Parteneriatul îi oferă Discovery acces la aproximativ 100 de milioane de abonați TV și de telefonie fixă și mobilă în Europa, cărora discovery+ le va fi disponibil pentru o perioadă promoțională care va varia, în funcție de piață. Lansările vor fi susținute de campanii mari de marketing ce vor include activități promoționale de tip „always on” atât pe platformele Vodafone, cât și Discovery. Lansările în cele 12 țări vor avea loc pe parcursul anilor 2021 și 2022. Mai mult, canalele TV liniare ale Discovery vor putea fi urmărite în continuare de clienții Vodafone în România, Cehia, Ungaria, Germania, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Irlanda și Islanda. 

David Zaslav, Președinte & CEO Discovery, Inc. a declarat: „Suntem încântați să anunțăm acest parteneriat care acoperă mai multe teritorii și mai multe platforme. Relația strânsă pe care Vodafone o are cu clienții săi va oferi discovery+ o dezvoltare solidă, pe măsură ce aducem această destinație a divertismentului inspirat din realitate clienților europeni. Acordul cu Vodafone susține strategia noastră la scară largă de a extinde distribuție liniară pentru a oferi conținutul nostru popular consumatorilor pe o multitudine de platforme și dispozitive.”

 

 

Ahmed Essam, Chief Commercial Operations and Strategy Officer, Vodafone Group, a spus: „Sunt extrem de încântat pentru acest acord cu Discovery, care extinde parteneriatul nostru existent și consolidează poziția Vodafone drept una dintre cele mai mari platforme de conținut din Europa. Discovery va reprezenta o parte-cheie a ofertei noastre de divertisment, cu o largă selecție de conținut care îmbunătățește experiențele consumatorilor Vodafone în ce privește serviciile de streaming și de TV de calitate.”

Kasia Kieli, Președinte & MD, Discovery EMEA, a declarat: „discovery+ va dezvolta oferta noastră unică și puternică de conținut global și local pentru a deservi fanii în Europa, aducând cel mai bun divertisment inspirat din realitate fanilor noștri. Suntem foarte bucuroși că relația noastră cu Vodafone continuă să se dezvolte. Datorită acestui nou parteneriat strategic, audiența noastră și clienții Vodafone vor avea acces direct la cel mai bun conținut global și local Discovery, oriunde, oricând.”

* În Marea Britanie și Turcia, discovery+ va fi disponibil doar clienților de telefonie mobilă Vodafone.

* În Marea Britanie, parteneriatul exclude emisiunile BBC de istoria naturii.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă