In istoria postdecembrista a fragilei noastre democratii, ziua de 7 martie 2006 va marca divortul lamentabil al anonimilor alesi pe liste de partid in Parlament de electoratul roman. Semnificatia votului privind respingerea unui act de justitie contra unui parlamentar urmarit penal pentru acte grave de coruptie depaseste considerabil cazul punctual al fostului premier-magnat si colectionar de averi. Parlamentarii au respins derularea unui act de justitie indiferent de culoarea politica, sub „protectia” votului secret: alaturi de PSD, perceput public ca partid al coruptilor, au votat peremistii lui Vadim Tudor, cel care era dispus sa-i elimine in 48 de ore pe corupti, conservatorii dlui Voiculescu, UDMR-ul, debusolat de extremistii antieuropeni din propriile randuri si chiar membri ai coalitiei, solidari cu interesele de casta ale coruptibililor. Imaginea de marca a parlamentarului roman in lupta cu Justitia ar putea fi eventual sintetizata in cuvantul deputatului Dumitru Dragomir, „Nea Mitica”, nelinistit, in vocabularul sau precar, de distrugerile pe care o perchezitie – Doamne fereste! – le-ar fi provocat in locuinta-muzeu din Zambaccian a bogatului social-democrat Adrian Nastase.
Cine a castigat si cine a pierdut in „confruntarea” jalnica dintre Justitie si casta unor parlamentari preocupati exclusiv de propria inavutire, sub adapostul sforaitor al „prestigiului” Parlamentului?
Pentru Adrian Nastase, politicianul-dusman al notiunii de demisie de bun-simt, este o victorie „a la Pyrrhus”, deoarece imaginea sa publica s-a deteriorat definitiv sub toate aspectele – ca politician, personalitate publica, dar si ca prestatie intelectuala; pentru perceptia pe care o are cel mai mare partid de opozitie, dar mai ales principala institutie democrata – Parlamentul – in electorat, s-a inregistrat o prabusire dureroasa de prestigiu, greu surmontabila in viitor.
Chiar daca inimoasa Monica Macovei, varful de lance al luptei anticoruptie, nu se considera invinsa de votul din Camera Deputatilor, iar DNA a declarat ca va instrumenta in continuare dosarele de urmarire in curs, esecul pe plan politic si moral al acestui eveniment-etalon pentru starea democratiei in Romania nu va putea fi minimalizat de intrarea apropiata in Uniunea Europeana.
In 1990, Ion Iliescu a imbacsit noua clasa politica postdecembrista cu fostii activisti PCR din randul al doilea, cu securisti resapati, toti deveniti brusc democrati, dar decantarea ulterioara si intrarea in politica de partid a unor tineri dadeau sperante, aparent justificate, omului de rand.
Convulsiile politice la care asistam in ultimul timp nu sunt insa de natura sa mareasca notabil optimismul populatiei, mai ales ca tinerii lupi din clasa politica: Victor Ponta, Titus Corlateanu, Cozmin Gusa, Crin Antonescu, doamnele Sandru, Udrea, Sarbu, Vasilescu s.a. nu ne dau multe sperante de viata politica la nivelul Europei integrate.
