Galceava liberalo-democrata din judetul Tulcea, care dainuie inca de la constituirea Aliantei D.A., s-a transformat zilele trecute intr-un veritabil razboi. Primarul pedist Constantin Hogea l-a sanctionat pe linie administrativa pe presedintele PNL Tulcea, Octavian Popa, care este viceprimar al municipiului. Primarul sustine ca vicele nu-si face treaba de adjunct al administratiei municipale. Conform afirmatiilor lui Hogea, viceprimarul Popa ar fi lipsit de la primarie zile in sir fara sa-l instiinteze pe primar si ca s-ar fi ocupat de problemele PNL care nu au vreo legatura cu atributiile sale de serviciu. Edilul-sef i-a taiat in luna noiembrie sapte zile pre-sedintelui PNL Tulcea. Urmare a acestui conflict, Popa s-a imbolnavit brusc si s-a internat intr-un spital din Bucuresti. Zilele trecute primarul Hogea a mai luat o masura disciplinara impotriva adjunctului sau. Serviciul contabilitate din Primaria Tulcea a fost imputernicit sa recupereze de la Octavian Popa suma de 29 milioane de lei, reprezentand convorbirile telefonice ale vicelui Popa pe telefonul de serviciu. Trebuie spus ca nu doar Octavian Popa a vorbit foarte mult pe telefonul primariei, ci si celalalt viceprimar George Blejan (PD), care a cheltuit in plus 9 milioane de lei si a fost somat sa plateasca aceasta suma. Acest ultim episod a adus relatiile PNL-PD la Tulcea in stadiul de inghet.