7.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInternaționalTheresa May încearcă să renegocieze cu UE un plan Brexit „mai plăcut“

Theresa May încearcă să renegocieze cu UE un plan Brexit „mai plăcut“

Însă președintele Consiliului European, Donald Tusk, a avertizat că blocul nu va redeschide acordul obținut în noiembrie după luni de negocieri.

„Nu vom renegocia înțelegerea, nici clauza contestată în acord, privind Irlanda de Nord“, a precizat Tusk. „Dar suntem gata să discutăm cum să facilităm ratificarea în Regatul Unit“.

Tusk a subliniat că ceilalți 27 de lideri ai UE vor discuta despre Brexit la o întâlnire specială joi, la începutul unui summit planificat la Bruxelles, la care va participa și Theresa May.

Liderul laburiștilor, Jeremy Corbyn, care se confruntă cu presiuni ale partidului său pentru a depune o moțiune de neîncredere în premier, a convocat o dezbatere de urgență marți cu privire la decizia de a cere acest vot.

„Guvernul a pierdut controlul asupra evenimentelor și este în dezordine totală“, a declarat Corbyn. „Vom depune o moțiune de neîncredere atunci când vom considera că cel mai probabil va avea succes“, a declarat un purtător de cuvânt al partidului.

Theresa May a stabilit întâlniri cu Tusk, Merkel, prim-ministrul irlandez, Leo Varadkar, și prim-ministrul olandez, Mark Rutte, intensificând speculațiile că le-ar oferi speranțe de concesii suplimentare în schimbul unei renegocieri mai „plăcute“ parlamentarilor britanici.

Miza pentru acceptarea planului May privind -Brexit este uriașă, parlamentarii britanici dorind să se asigure că economia Marii Britanii de 2.800 miliarde de dolari nu va avea -profund de suferit, că nu vor exista consecințe pentru unitatea Regatului Unit și va asigura Londra că rămâne în topul primelor două centre financiare globale.

 

Scenarii apocaliptice pe piețele financiare

Irlanda își va întări planurile pentru un Brexit fără acord, inclusiv accelerând recrutarea a peste o mie de funcționari vamali și inspectori veterinari pentru a lucra în porturi și aeroporturi, a declarat marți ministrul de Externe, Simon Coveney.

Acesta a prezentat Cabinetului o serie de pregătiri pentru diverse scenarii Brexit, inclusiv posibilitatea ca Marea Britanie să se prăbușească în afara Uniunii Europene fără o înțelegere sau pentru un impact inițial nefavorabil -economic, cu sau fără acord cu UE.

„Trebuie să ne pregătim în detaliu, să nu fim luați prin surprindere de niciun eveniment negativ posibil din 29 martie“, a precizat Simon Coveney, subliniind că e puțin probabil să nu se ajungă la un acord Brexit cu UE. Titlurile asiatice s-au -străduit marți să nu piardă din valoare, în ciuda unui salt la Bursa din New York, investitorii temându-se de o reacție în lanț care să -f-orțeze piețele globale, în timp ce lira a rămas -blocată la nivelul cel mai scăzut din ultimele 20 de luni din cauza incertitudinii Brexit.

Războiul comercial dintre China și SUA, care nu pare să se fi diminuat în urma discuțiilor Trump-Xi, trimițând semnale de -slăbiciune în economiile celor două țări, investigațiile și arestările din concernul Huawei, Brexit, demonstrațiile în Franța și prețurile incerte ale petrolului sunt printre problemele cu care se confruntă investitorii, iar analiștii au avertizat că economia mondială va deveni și mai volatilă.

Se adaugă la aceste probleme și situația din India ‒ o altă economie crucială ‒ șeful Băncii Centrale demisionând în urma conflictului cu Administrația premierului Narendra Modi din cauza intervenției guvernamentale în afacerile băncii. Demisia a slăbit rupia, care era deja cea mai slabă monedă din Asia, și a prăbușit Bursa Sensex.  

Adina Mutar
Adina Mutar
pseudonim
Cele mai citite

Donald Trump avertizează UE: Tarife vamale dacă nu creșteți achizițiile de petrol și gaze din SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a cerut Uniunii Europene să cumpere cantități „semnificative” de petrol și gaze americane, amenințând că în caz contrar...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...

PSD revine la masa negocierilor pentru formarea noului Guvern

PSD a reluat negocierile pentru formarea Guvernului, alături de PNL și UDMR, conform unor surse liberale citate de ProTV. Structura ministerelor este deja conturată:...
Ultima oră
Pe aceeași temă