Fatih Birol, o figură importantă în discuțiile globale privind schimbările climatice, a subliniat contribuția etanolului în ceea ce privește un transport mai curat, în cadrul Conferinței COP24, care s-a desfășurat zilele acestea la Katowice, Polonia. Potrivit directorului executiv al IEA, etanolul „este foarte important, deoarece face parte din «soluție» în ceea ce privește reducerea dependenței de importul de petrol din multe țări”. „În același timp, etanolul va contribui la reducerea emisiilor de CO2 din sectorul transporturilor, precum și din alte sectoare”, a adăugat șeful AIE, citat de Euractiv.com.
AIE, o organizație interguvernamentală cu sediul la Paris, a fost înființată în cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) în 1974, ca urmare a crizei petrolului din 1973. Scopul său inițial a fost de a ajuta țările să facă față unor întreruperi majore în aprovizionarea cu petrol. De atunci, rolul său s-a extins. În prezent, agenția analizează, de asemenea, chestiunile legate de energie, de la cererea de petrol, gaze și cărbune, până la tehnologiile de energie regenerabilă și piețele de energie electrică.
Bioenergia câștigă tot mai mult teren
Un alt expert în domeniul energiei, Caroline Lee, analist al politicii energetice la IEA, a declarat, la Conferința COP24 privind schimbările climatice, că electrificarea va juca un rol major în transport, dar nu se va putea aplica tuturor sectoarelor. Unele dintre acestea se pretează pentru biocarburanți.
În luna octombrie, AIE a publicat un raport care arată că ponderea bioenergiei în consumul total de energie regenerabilă la nivel mondial este de aproximativ 50% în prezent – la fel de mult ca hidro, vânt, energia solară și toate celelalte surse regenerabile de energie combinate. Bioenergia este “uriașul uitat” din puzzle-ul energiei regenerabile, arată raportul, adăugând că aceasta va reprezenta cea mai mare sursă de creștere a consumului de energie regenerabilă în perioada 2018-2023. „Există anumite zone ale sectorului de transport care sunt greu de electrificat și vor necesita în continuare combustibili lichizi pentru a funcționa și a evolua corespunzător”, a declarat Caroline Lee pentru Euractiv, referindu-se la transportul aerian și la transportul rutier greu. Electrificarea parcurilor auto nu este singura soluție, a spus ea, adăugând că biocarburanții vor juca un rol semnificativ și din acest punct de vedere.
„Desigur, biocombustibilii sunt o parte importantă. Un scenariu pe care îl vedem este că, până în 2040, aproximativ 50% din parcul de autoturisme să fie compus din vehicule electrice. Acest obiectiv este foarte ambițios, având în vedere că în prezent procentul este de 0,3%”, a subliniat Caroline Lee. Referindu-se la mașinile electrice, ea a afirmat că politicile guvernamentale sunt principalul motor al eforturilor de reducere a emisiilor de carbon din transporturi. Lee a atras atenția, însă, că în unele țări există o reducere a subvențiilor financiare acordate la achiziția de vehicule electrice, iar în aceste cazuri “vedem o încetinire foarte discretă a dezvoltării acestor vehicule”. Lee a menționat, de asemenea, că va fi nevoie de sprijin pentru infrastructura de încărcare, precum și de o rețea energetică suficient de flexibilă pentru vehiculele electrice. “Aceste tipuri de investiții sunt conduse de guverne, nu de sectorul privat”, a subliniat expertul.