Nici unul dintre aceste proiecte de investiţii nu este constituit pe principiile pe care se fac fondurile de investiţii. Constituirea şi finanţarea acestora se bazează pe principiile de la Santiago (de Chile).
Fondurile suverane sunt afaceri speciale, ce se bazează pe mari investiţii de cash, în domenii ce aduc profituri consistente, constante şi sustenabile, cu un management bazat pe principiile guvernanţei corporative.
Aşadar, principiul director este constituirea fondului pe un cash foarte mare. Or, în prezent, România are o nevoie de cash… De unde vine acest cash consistent de la fondurile suverane?
Fără nici o excepţie, toate fondurile acestea suverane au fost constituite de state în perioade în care aveau excedent bugetar. Statele aveau, aşadar, sume mari disponibile de bani, au identificat domenii în care puteau constitui fonduri suverane şi au pus excedentul bugetar sub formă de cash, mergând la sigur, pe profit garantat, cu planuri de afaceri excelente.
Din contră, România are deficit bugetar, iar acesta va creşte în perioada ce urmează. Plus că în realitate actualul deficit al României la limita de 3%, stabilită prin Tratatul de la Maastricht al UE, este iluzoriu, pentru că e constituit pe o constantă erodare a investiţiilor bugetare. Aşadar, în realitate, dacă nu se erodau aceste investiţii de stat, deficitul bugetar real era mult mai mare decât cel cifric, raportat acum.
În ce se investeşte prin fondurile suverane? De regulă, în exploatarea de petrol şi gaze şi în pachete de acţiuni listate pe burse. Spre exemplu, norvegianul Statoil (care între timp şi-a schimbat numele în Equinor), liderul mondial al fondurilor suverane, înfiinţat în 1972, gestionează marile exploataţii norvegiene de ţiţei Brent şi gaze naturale asociate, din Marea Nordului. Are peste 20.000 de salariaţi.
Statoil a avut un asemenea profit că în prezent pensiile norvegienilor şi alte chestiuni de asistenţă socială sunt acoperite din profitul acestuia, nu de la buget. Cifra de afaceri Statoil este de peste 900 de miliarde de dolari şi are active de 1.058 miliarde de dolari, cifre ce strivesc PIB-ul României (undeva peste 200 de miliarde de euro).
Ar fi ideal dacă România ar reuşi să facă un fond suveran pe petrol şi gaze off-shore, dar rezervele noastre marine de gaze nu sunt cunoscute cu exactitate şi nici nu sunt exploatate de România, ci de firme străine, ca OMV. Deci, nu.
Să analizăm acum puţin ce vrea Guvernul de la proiectatul Fond Suveran de Investiţii şi Dezvoltare. După ce a scuturat doi ani de dividende companiile de stat, Guvernul vrea acum să le adune pe toate într-o singură entitate, să-i spună „fond suveran” şi să facă afaceri în stil mare. Este o politică economică eronată.
În primul rând, entitatea nu se constituie pe un cash, ci pe activele companiilor de stat. Doar câteva dintre acestea sunt pe profit, iar acesta e modest şi fluctuant. Constituirea unei „pălării” comune economice, numită „fond suveran”, nu va îmbunătăţi managementul. Din contră.
Fie şi doar faptul că în entitatea numită „fond suveran” vor exista funcţionari cu salarii consistente, maşini, sediu, diurne, sinecuri, telefoane va duce la consumarea unor bani ai companiilor aflate în portofoliu ce altfel nu erau cheltuiţi.
Astfel, cheltuielile acestora vor creşte şi, logic, profiturile vor scădea. Unde mai punem că, practic, aceştia sunt bani de stat care vor fi scoşi din bugetul de stat şi vor fi folosiţi în modalităţi asupra cărora nu există nici un control.
Iar noul proiectat fond de investiţii pentru administraţiile locale este o operaţiune la fel de greu de înţeles.
De ce mai ai nevoie să-l înfiinţezi? Nu ai Ministerul Dezvoltării? Nu ai PNDL? Nimic de înţeles, greu de explicat.
