Ludovic Orban, aflat pe contrasens cu viziunea lui Klaus Iohannis, proclamă căderea Guvernului. Aflat la Consiliul European de iarnă, președintele le-a transmis autorilor moțiunii de cenzură că e dreptul lor să o depună, dar că asta nu va mai schimba nimic în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Practic, Iohannis le-a transmis, printre cuvinte, că nici el nu crede în moţiunea de cenzură depusă de PNL, PMP şi USR.
De unde schimbarea de atitudine a președintelui? A fost nevoie să ajungă la Bruxelles pentru a înțelege că în perspectiva președinției Consiliului Uniunii Europene țara are nevoie de stabilitate? Sau liderii europeni l-au tras de mânecă, pentru ca preşedintele să înţeleagă, în cele din urmă, importanţa coabitării?
De unde mai pot aduna inițiatorii moțiunii încă 60 de voturi? UDMR a cerut să vadă lista guvernului de după eventualul succes al acțiunii. Nu i s-a dat. În condițiile în care Victor Ponta, cu cei aproape 20 de transfugi din PSD, nu vrea un guvern condus de Ludovic Orban, e greu de crezut că maghiarii vor vota blind în favoarea moțiunii. Atunci de unde se mai strâng 60? Orban se bazează pe cei strânși cu șurubelnița sistemului. Dar dacă sistemul s-a împăcat cu gândul coabitării?
Aflați în zonă de munte, într-o zonă mai săracă, oamenii simpli care au votat cu PNL se întreabă de ce nu e lăsată coaliția să-și termine mandatul, de ce partidul nu se organizează pentru viitoarele alegeri?
Majoritatea miniștrilor Cabinetului Dăncilă și-au luat de la Bruxelles to do list-ul în vederea administrării președinției rotative. Nu mai poate fi schimbat cabinetul. Și asta îi disperă pe cei care vor trebui să stea departe de masa oficială cu mai-marii europeni.
Sigur că moțiunea e un mecanism democratic la îndemâna opoziției, o opoziție care n-a știut să cinstească Centenarul, să-și elogieze Brătienii, făuritorii României Mari, ci doar să se asocieze jihadului străzii, soluția cea mai păguboasă acum, când noii vandali vor să pună mâna pe bijuteria coroanei: suveranitatea națională.
Anul 2018 a fost un an în care clasa politică a avut agende mici, mărunte și insignifiante. În loc să organizeze o misiune memorabilă pentru președinția Consiliului Uniunii Europene, Guvernul Dăncilă a trebuit să dea replici la nimicuri. Poate că a fost și greșeala sa că a luat în seamă provocările.
Asaltată intern și extern, Viorica Dăncilă a rezistat. Rezistența, însă, nu e un merit. E o stare. Anul 2018 a fost un an al stagnării, al pierderii în detalii și al luptei insipide pentru nimic. Opoziția nu a pus mâna pe Guvern, strada s-a cam plictisit, doar sistemul s-a stabilizat în cochilia sa parastatală. Pașii mici, în stilul Tudorel Toader, au mai eliberat justiția de legăturile nefirești cu instituțiile de forță. Dar e cam puțin.
Viorica Dăncilă trebuie să vină cu o idee pentru ca mandatul României să nu fie un fâs. Are ideea în plic? Dacă în timpul președinției rezolvă intrarea României în Schengen înseamnă că a făcut ceva memorabil. Să moară de ciudă cei care au hărțuit-o ca pe un cal de pripas.
Poate că nicicând vreun premier nu a fost atât de agresat, huiduit, vânat. Și e primul șef al Consiliului de Miniștri (pe stil vechi) femeie. Nu le-a păsat că atacă o doamnă. Totuși, Dăncilă a rezistat. Cu toate că rezistența nu e un merit, fiind un mecanism de autoapărare, în condițiile sacralizării fenomenului rezist se poate vorbi despre o victorie de etapă.
Trecând cu brio de ultimul asalt festiv și constituțional, de la 1 ianuarie nu mai are decât să aplice programul de guvernare și să-și poarte mantia învingătorului. Depinde cum își organizează agenda, cum va avea disponibilitatea să nu bage în seamă hărțuielile și să-și ia pe spinare mantia de hermină a învingătorului. Fără o comunicare făcută de profesioniști, mai greu.
De la 1 ianuarie depinde de ea și de echipa pe care o conduce. Nu trebuie să mai privească înapoi, nici măcar să-și amintească de rățoii care îi măcăneau sfârșitul și anunțau parastasul pe toate canalele propagandei, unse și năimite cu toate bunătățile sistemului.
Mi-aș dori ca în anul 2019 să fie reîntoarse serviciile în garnizoană. După aceea poate veni oricine la putere, măcar ne-am asigurat eliberarea din peșteră, loc în care mânuitorii umbrelor făceau legea. Asta nu se poate împlini decât cu mult curaj din partea majorității. Băieții umblă cu șantajul, etajul și cu perversiuni inimaginabile unui om normal. Au pus stăpânire pe țară pentru că li s-a permis. Revenirea în constrângerile constituționale nu sunt nasturi pierduți de la veston, nici trese smulse sau chipiuri luate de vânt, ci o înregimentare corectă și reglementară. Prea au zburdat liber uliii și au ținut statul captiv.
Mulți vorbesc despre lipsa de curaj a Vioricăi Dăncilă în demararea marilor proiecte de infrastructură. Dar câți știu cum indivizi cu duble comenzi amenință cu DNA prin ministere? Astfel de inși, la fel ca tumorile maligne, trebuie urgent extirpați.
E timpul în care puterea formală trebuie să se afirme și să elimine paraziții din sistemul public. Să ia taurul de coarne! Altfel Viorica Dăncilă va fi permanent asediată de agenții de chiciură și de viscolul specific iernii.
