19.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalDonald Trump nu va participa la ceremonia de investire a lui Joe...

Donald Trump nu va participa la ceremonia de investire a lui Joe Biden

„Tuturor celor care au întrebat, nu voi asista la depunerea jurământului pe 20 ianuarie”, a scris el pe Twitter.

Anunţul vine la câteva ore după ce Donald Trump a anunţat că se va concentra pe o „tranziţie ordonată şi liniştită a puterii”, într-o înregistrare video în care a condamnat atacul asupra Capitoliului şi care s-a apropiat foarte mult de o recunoaştere a înfrângerii în alegeri, deşi aceasta nu a fost menţionată în mod explicit.

Donald Trump va deveni astfel primul preşedinte care refuză să asiste la depunerea jurământului succesorului său, după Andrew Johnson în 1869.

Joe Biden şi Kamala Harris vor depune jurământul pe 20 ianuarie la prânz, în calitate de preşedinte şi vicepreşedinte al SUA.

Această ceremonie foarte aşteptată se derulează în mod tradiţional pe treptele Congresului, în faţa peluzelor National Mall.

 

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Românii cotizează 35 de ani la pensie și primesc bani mai puțin de 12 ani

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit Eurostat. Țara noastră este urmată în acest clasament doar de...

Numărul pensionarilor a scăzut în luna aprilie 2024, comparativ cu luna precedentă

Un număr de 4.748.274 de pensionari era înregistrat în aprilie 2024 în România, cu 4.274 persoane mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar pensia...
Ultima oră
Pe aceeași temă