25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMinisterul Dezvoltării construiește o sală polivalentă în Constanța

Ministerul Dezvoltării construiește o sală polivalentă în Constanța

 

Constanța va avea, în trei ani de zile, o sală polivalentă de 5.000 de locuri. Compania Națională de Investiții a semnat, pe data de 17 decembrie 2018, contractul privind proiectarea și execuția acesteia cu asocierea dintre S.C. Euromateria SRL, S.C. Aduro Impex S.R.L, Conpat Scarl – Delta Con S.R.L și Research Consorzio Srabile S.C. ARL, din Italia. Valoarea contractului de finanţare este de 67.913.330,34 lei (cu TVA, cote și taxe incluse), iar durata lucrărilor de proiectare și execuție va fi de 27 de luni (din care 3 luni pentru proiectare). Sala de sport propusă ocupă la sol 9.820 mp, fiind desfășurată pe 3 niveluri cu un total de 18.500 mp, având o capacitate de 5.000 de locuri.




Din punct de vedere funcțional, clădirea cuprinde: zona terenului de joc cu caracter multifuncțional (dimensionată și dotată corespunzător pentru terenurile de handbal, baschet și volei, cu zonă de protecție specifică fiecărui sport, conform instrucțiunilor fiecărei federații sportive în parte), zona gradenelor, care va asigura locurile pentru publicul spectator (circa 4.000 de locuri în gradene fixe, 1.300 de locuri în gradene telescopice, circa 800 de locuri în varianta folosirii spațiului de joc pentru amplasarea scaunelor suplimentare – activități nonsportive), locuri pentru spectatori VIP și reprezentanți ai presei, precum și locuri destinate persoanelor cu dizabilități. În plus, baza sportivă este prevăzută cu o sală de antrenamente, dimensionată, de asemenea, conform regulamentelor federațiilor de specialitate. Totodată, proiectul dispune de spații pentru publicul spectator, sportivi, spații administrative, spații destinate securității și organizatorilor de evenimente, spații de depozitare și spații tehnice, precum și spații funcționale și operaționale, în vederea asigurării unei funcționări eficiente, conformă cu standardele și normativele în vigoare. Nu în ultimul rând, baza sportivă va beneficia de spații pentru dotări secundare de tip comercial (cafenele, magazine cu caracter sportiv) și de spații special amenajate pentru transmisiuni sportive, presă și VIP. 


„Proiectul sălii polivalente este unul complex, vizând inclusiv amenajarea spațiilor din jurul sălii, fiind creată o zonă pietonală atractivă, care să asigure flexibilitatea funcțională a zonei. 
Lucrările aferente acestui contract vor fi finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și se realizează prin CNI, au precizat reprezentanții CNI. Unitatea Administrativ-Teritorială a municipiului Constanța se va ocupa de execuția branșamentelor la utilități, precum și de o parte a amenajărilor exterioare, până la finalizarea lucrărilor la obiectivul de investiții.

SC Euromateria SRL este cunoscută după ce a atacat în instanță, de mai multe ori, procedura de reabilitare a Cazinoului din Constanța, dar și a Parcului Arheologic din oraș. În octombrie 2017, Decebal Făgădău critica dur firma Euromateria și spunea că o firmă care contestă are mai multe drepturi decât o comunitate locală sau decât monumentul istoric, iar din acest motiv nu pot începe lucrările deși există banii şi proiectul. „Un contestatar, operator economic, are mai multe drepturi decât are Cazinoul nostru, iar noi stăm de doi ani şi jumătate, ne uităm la bani, s-a schimbat TVA de trei ori cred că de atunci, avem banii, avem proiectul, am organizat licitaţia. Mă deranjează că sunt două companii din Constanța care pun bețe-n roate proiectelor. Voi căuta împreună cu juriștii primăriei modalități ca aceste companii să fie trase la răspundere, pentru că proiectele bat pasul pe loc“, spunea primarul Constanței, Decebal Făgădău, PSD, anul trecut. Acum vorbește despre „un vis împlinit”. „Încă un vis devine realitate: proiectul Sălii Polivalente a intrat în linie dreaptă! A fost semnat contractul pentru construcția celei mai moderne baze sportive din Constanța, contract încheiat între CNI și câștigătorul licitației (mult contestate)”, a precizat primarul.

Cele mai citite

Chelsea, gata să investească din nou sume exorbitante în această vară. Georgiy Sudakov, luat în vizor

Chelsea este gata să investească din nou generos în această vară, cu discuții deja demarate pentru transferul mijlocașului Georgiy Sudakov de la Șahtior, jucător...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...
Ultima oră
Pe aceeași temă