22.1 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăLifestyleFoodAventura pe Muntele Muntilor

Aventura pe Muntele Muntilor

Mihai Cernat, expert criminalist bucurestean, membru al Clubului Alpin Roman si al „Florii de Colt”, in varsta de 35 de ani, si-a implinit un vis: el a urcat impreuna cu Daniel Toader, economist IT, 28 de ani, la mijlocul ultimului sezon de ascensiuni, unul dintre cei mai frumosi munti ai Europei – varful Matterhorn (4.478 m). Reusita lui s-a petrecut intr-un an jubiliar – 140 de ani de la ascensiunea lui Edward Whymper, primul alpinist care a atins varful. Insa nu a fost prima sa incercare. Intr-o tentativa solitara, in 2002 el a ajuns pana la 4.003 metri. „Se zice ca urcarea pe Matterhorn presupune doua incercari; la mine s-a respectat „regula”. Unii au reusit din prima, altii inca se straduiesc. Insa visul ramane! Au trebuit sa treaca cativa ani pentru a ma reintalni cu acest munte”, spune Mihai Cernat.


Gheata, mai dura ca niciodata

Versantii acoperiti de zapada, peretii si muchiile invelite intr-un strat strans de gheata dura si alunecoasa au incurcat serios planurile alpinistilor adunati din toata lumea la baza traseului ce urmeaza creasta Hoernli. „Mancam ceva, apoi ne odihnim; dupa atatea sute si chiar mii de km adorm aproape instantaneu. A doua zi, pareri impartite; prognoza se anunta buna din unele surse si mai putin buna din altele. Dilema. Ne decidem sa pornim inspre Hoernli… De la statia terminus peisajul se schimba; se vad: Monte Rosa, cu ale sale varfuri, Liskamm, Breithorn, Klein Matterhorn, zona Gornergrat… O luam la picior inspre Cabana Hoernli. Pe drum ne intersectam cu drumeti si alpinisti; ne intrebam in gand „oare or fi urcat pe varf?”. Matterhornul nu pare a fi prea primitor. Urcam, ajungem la Cabana Hoernli. Ciugulim cate ceva. Eu stau cu ochii mai mult pe geam, doresc sa vad muntele! Insa vremea se strica… Incepe un fel de ploaie rece. Suntem tristi… La o alta masa sunt niste occidentali carora nu le pasa ce se intampla afara. Si-au platit ghizi. Suma e imensa! Si n-au griji”, noteaza Mihai Cernat inceputul aventurii alpine. Alpinistul bucurestean si-a suportat din propriul buzunar aceasta deplasare, ca de altfel toate expeditiile sale alpine anterioare. Mihai Cernat nu se numara printre acei alpinisti care urca muntii lumii de dragul performantei sportive, pentru glorie. El face parte din acea categorie restransa a celor care isi folosesc aptitudinile si experienta lor doar ca pe un instrument. Un mijloc care inlesneste accesul in colturile inalte si inaccesibile ale naturii pentru cei multi. De unde apoi sa se intoarca dornic sa imparta-seasca povesti si imagini celorlalti iubitori ai muntelui si naturii. „Continuam sa urcam; dupa cateva pasaje ajungem in zona Umarului (Schulter). Nu stiu cum ma misc ca deodata imi zboara casca din cap; se rostogoleste energic, disparand apoi in abisul fetei nordice. Asta sa fie paguba! Conti-nuam pe Creasta Umarului; dinspre Nord Wand se simte un curent rece. Apropiindu-ne de baza varfului propriu-zis, zarim pasajele echipate cu coarda fixa”, isi aminteste alpinistul.

Gand pios in memoria echipei Whymper

Fara casca de protectie, cu un deget ranit intr-un coltar, Mihai Cernat si Daniel Toader continua masurat ascensiunea pe creasta somitala, zona cea mai periculoasa, martora a celor mai fericite, dar si a celor mai triste momente din istoria ascensiunilor pe Muntele Muntilor. „La un moment dat un micut monument indica locul in care a avut loc tragicul accident de la prima ascensiune a echipei Whymper. Un gand pios in memoria lor… Se termina si corzile fixe, ies pe fata finala. Zapada este tare, pe alocuri cu gheata, panta imi da emotii; ma concentrez asupra parcursului infigand coltarii si pioletul. Asigur, vine si Dan; pornesc din nou, iar asigur; m-am obisnuit cu panta. Obisnuit? Pai asta-i de la traseele pe care le-am parcurs in prealabil… Cum zicea dl Dan Vasilescu: „alpinismul presupune multa munca si iesire in trasee”. As vrea macar pe o sutime sa reusesc si eu din cate trasee a reusit dumnealui… Iata, vad statuia, ne apropiem! Urcam un pas, inca un pas, am ajuns! Ajunge si Dan. Am reusit!”, istoriseste Mihai Cernat ultimul si cel mai dramatic episod.

Cele mai citite

Cheloo, despre fosta iubită a lui Spike: „Te-ai mai îngrășat, îți stă bine”

Teodora Nedelcu, fosta iubită a artistului Spike, a revenit pe scena emisiunii iUmor, provocând reacții surprinzătoare din partea juraților. Cheloo, despre fosta iubită a lui...

Ceremonie la Șantierul Naval Damen Galați pentru noua navă multifuncțională a Marinei Portugheze

Pe 3 octombrie, Șantierul Naval Damen Galați a găzduit o ceremonie comună care a marcat începutul debitării și punerea chilei pentru o navă multifuncțională...

Viktor Orban avertizează că UE se îndreaptă către un „război rece economic” cu China

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că Uniunea Europeană riscă să intre într-un "război rece economic" cu China, în contextul pregătirilor blocului european...
Ultima oră
Pe aceeași temă