Celebrul „Johann Strauss Ensemble” din Viena va concerta miercuri, 20 decembrie, de la orele 19.00, in Sala „Thalia” din Sibiu, in cadrul unui eveniment local unic pentru piata muzicala transilvaneana. Instrumentistii vienezi vor sustine in 19 decembrie, un concert extraordinar la Sala Palatului din Bucuresti, dupa care, au ales Sibiul pentru o a doua reprezentatie.
Orchestra si-a intitulat programul „Wiener Weihnnachten” (Craciun vienez) si-l va oferi romanilor sub bagheta dirijorului Rusell McGregor. De asemenea, alaturi de „Johann Strauss Ensemble” vor concerta la Bucuresti si Sibiu soprana Judith Halasz si corul „Alayana”.
Repertoriul serilor muzicale de Craciun este format din creatiile familiei de muzicieni Strauss, precum si partituri semnate de Philipp Fahrbach si Emmerich Zillner. „Johann Strauss Ensemble” a fost fondat in 1985 de catre muzicienii din Bruckner Orchesters Linz. Intre timp in cadrul orchestrei au fost cooptati muzicieni talentati, de toate nationalitatile.
Sunetul tipic si unic austriac, plus o picatura de umor, stau la baza succesului international de care se bucura orchestra, aplaudata cu entuziasm de spectatori de pe toate meridianele. In afara concertelor ce pot fi comparate cu celebrul „Neujahrskonzert” din Viena (ziua de 2 ianuarie, la orele pranzului), orchestra a devenit populara gratie spiritului vesel in care performeaza pe scena, tipic Strauss, cu un singur lider.
Repertoriul ansamblului contine lucrari de Mozart, Haydn, Beethoven, Schubert, Dvorak, precum si toate lucrarile familiei Strauss. „Johann Strauss Ensemble” a concertat la Paris, Londra, Monaco, Madrid, Roma, Berlin, Salzburg, Viena, precum si in Japonia, colaborand cu violonisti precum Joji Hattori, Aleksey Igudesman, Russel McGregor sau Alfred Pfleger.