Interviu cu Tudor Giurgiu, presedintele-director general al TVR
Tudor Giurgiu este presedintele si directorul general al Televiziunii Romane, dar ultima luna a petrecut-o filmandu-si lungmetrajul de debut, „Legaturi bolnavicioase”. De altfel, cu aceasta nelamurire am si inceput interviul de mai jos.
– Cum reusesti sa fii si managerul Televiziunii nationale, si regizor?
– Am acceptat functia asta doar in ideea ca mi se va da sansa de a face acest film, care e proiectul meu numarul 1 pentru 2005. Banuiam ca doi ani n-o sa mai am timp sa ma ocup de altceva. Ideea de a fi regizor de film e foarte greu de cuplat cu o functie care implica niste raspunderi uriase si un mare capital de asteptare din partea oamenilor. Nu vreau sa fiu imoral – fata de mine, in primul rand – si sa incerc sa fac cinci lucruri deodata. Si-asa fac mult prea multe. Alte proiecte, nu stiu, zau, e absolut imposibil.
– Cand ai preluat postul la TVR, toata lumea se astepta, daca nu sa faci tabula rasa, cel putin sa faci schimbari majore. Dar dupa doua luni ele nu au venit.
– La inceput si eu eram, asa, foarte manat de porniri revolutionare. Dar am ajuns aici si mi-am dat seama ca risti sa provoci schimbari fara sa cunosti bine mecanismul. Cred ca de-abia acum am reusit sa inteleg modul in care relationeaza structurile intre ele, ce oameni sunt importanti si pe cine te poti baza. Sunt foarte multi oameni buni aici, carora din pacate nu li s-a dat sansa sa se exprime sau sa-si aplice aptitudinile manageriale. Eu sunt ardelean si intotdeauna mi-a placut sa cuget un pic inainte de a face ceva. Am tot stat, m-am gandit, si cred ca schimbarile vor veni curand, sunt inevitabile, dar vor avea loc in special la nivel de organizare si la nivel de ce asteapta publicul de la institutia asta.
Trebuie sa-i convingi de necesitatea unei schimbari
– M-a amuzat un lucru: institutia asta are 3.300 de oameni obisnuiti sa lucreze ca la armata, obisnuiti sa aiba un sef rau, de care sa le fie frica. Va trebui sa-mi modific stilul de lucru. Nu e un lucru rau, dar va trebui sa lucram pe baza de obiective si de performante. Eu am in continuare naivitatea sa cred ca se pot modifica lucrurile. Sunt oameni aici care gandesc intr-un model de televiziune de stat, veche. Ei trebuie convinsi de necesitatea unei schimbari.
– Cum?
– Fie fiind inlocuiti, fie oferindu-le un model in care sa incerce sa functioneze. Televiziunea e inca perceputa ca un loc unde oamenii stau cu fundul pe bani. Vazand in astea cateva luni ce cheltuieli se fac, cred ca lipsesc o prioritizare a cheltuielilor si o idee despre motivul pentru care e importanta televiziunea. Pana la urma conteaza programele si mai putin deplasarile in strainatate, cheltuielile excesive din zona salariilor. Conteaza ce se vede.
– Deci cam pe cand schimbarile?
– Am demarat inainte sa plec la filmari doua proiecte – unul pentru evaluarea calitatii programelor si unul pentru o evaluare institutionala – organigrame, departamente de resurse umane etc. Sper ca in doua saptamani sa am rezultatele si sa trecem la treaba.
– Ai angajat oameni noi?
– Nu. Am lasat sa mearga concursurile care erau in derulare, dar de angajari noi sau de alte modificari se va vorbi doar cand voi veni cu niste propuneri de rearanjare. Vreau sa le fac pe toate o data, si nu pe bucati. Trebuie sa existe un punct zero si sa zicem, de pilda, „Uite, de la anul din martie schimbam totul. Pentru asta avem nevoie de genul asta de programe, de bugetul asta si de oameni noi care sa fac asta, asta, asta”.
– Si cum vezi tu programele?
– In mod clar, canalele 1 si 2 trebuie sa aiba o identitate mult mai bine definita. La canalul 1 lucrurile sunt clare, pentru ca e un canal pentru toata lumea – toti platitorii de taxe, si care se vede peste tot. Nu poti sa lucrezi decat la calitatea si continutul programelor. Ce-mi propun eu e sa-l facem sa fie apreciat si de targetul de oameni cultivati din zona urbana, pe care l-am pierdut total. Canalul 1 e acum urmarit de cei de peste 55 de ani, de copii si de cei din mediul rural. E nevoie de o reimprospatare a modului cum e comunicat canalul asta. Lucrurile s-au oprit la schimbarea culorii zidului. La Canalul 2 lucrurile sunt pentru mine mai interesante pentru ca se poate gasi un format mai indraznet, adica mult mai radical, cu mult mai multa atitudine. Canalul 2 a fost de-a lungul anilor ba canalul tinerilor, ba al nu stiu cui, dar a lipsit indrazneala de a merge pana la capat. Asta poate veni de la programe din interiorul televiziunii sau de la independenti. O sa gasim formula ca acest canal sa nu mai fie un apendice al canalului 1.
Si pe partea culturala?
– M-am uitat de curand pe ratingurile de la TVR Cultural, si lucrurile sunt destul de triste in sensul ca pana la urma canalul asta e unul de nisa, intr-un fel sau altul adresat unui public specializat. Investitiile de care a avut parte au fost absolut minore. Eu il vad ca pe un canal tinut in conserva, pe care cineva l-a infiintat ca da bine, dar ma doare sa vad ca arata sarac. Nici nu poti aloca dintr-o data foarte multi bani unui canal care va fi tot timpul privit ca o sora mai mica si mai desteapta. Ma gandesc insa ca se poate primeni un pic aerul cu o investitie mai judicioasa, cu un refresh la felul cum arata canalul. Cel mai important lucru – care nu tine numai de Cultural – tine de alt mod de a gandi emisiunile si programele culturale. Am vazut, modelul care se practica cel mai des e: „Mergem intr-o deplasare in strainatate si filmam Zilele Enescu la Berlin”. Lipseste strategia. Ce vrem sa comunicam? Cum comunicam? Sau daca se vorbeste despre o expozitie, se filmeaza niste tablouri si se pune o muzica. Or, e vorba de niste stereotipuri care nu implica neaparat banii. E foarte simplu sa spui: n-am avut bani, n-am avut grup de montaj. Trebuie formate mai indraznete, care sa vorbeasca in alt mod despre arta. S-a incercat mai demult varianta cu Dan si Lia Perjovschi, care era cel mai aproape de ceea ce as vedea eu intamplandu-se. Cred ca schimbarea trebuie sa se produca in primul rand in oameni, de asta mizez pe o evaluare atenta a performantelor. Cine face emisiuni proaste nu cred ca-si mai merita locul aici. Exista un sistem intern in care managerii isi evalueaza oamenii, insa e o evaluare de forma. Toata lumea are peste 7. Dar Televiziunea e un loc generos, unde are putea veni si oameni tineri cu alt suflu. Paradoxul e ca sunt multi oameni buni care lucreaza prea putin si altii care freaca menta.
„Daca nu e in regula, plec”
– Ai simtit oaresce presiuni politice?
– Niciodata. Vorba unui prieten din Cehia: „Dom'le, astia-s chiar inconstienti. In orice tara din estul Europei televiziunea e vehiculul principal de propaganda.” Ma si sperie cumva faptul ca mi s-a dat un capital de incredere foarte mare (in continuare nu inteleg cum de s-a ajuns la mine), dar care pentru mine implica o chestie asa… E foarte nasol cand n-ai nici o obligatie fata de un partid sau fata de cineva si incerci sa mergi doar pe calea ta, esti intr-o pozitie… Pe de alta parte, e si comod, pentru ca oricand poti spune: „Daca nu e in regula, plec.”
– Mai esti directorul Festivalului International de Film Transilvania?
– Nu, am avut o discutie cu colegii de-acolo si am hotarat ca Mihai Chirilov va fi directorul si selectionerul festivalului. Abia astept sa merg relaxat la Cluj-Napoca, sa vad filme si sa vorbesc cu oamenii.
– Sa vorbim si despre „Legaturi bolnavicioase”. Au mers bine filmarile?
– Sunt foarte multumit, dar la inceput eram panicat. N-am avut suficient timp de pregatire. Stateam la TVR pana dupa-amiaza si seara, ore in sir, faceam probe cu actori, probe de costum, probe de imagine. Marele avantaj a fost echipa impecabila. Pe urma, ce-am filmat am vazut imediat peste doua zile, iar faptul ca vedeam ca e OK mi-a dat o stare foarte buna. Nu-mi dau seama deocamdata cum se vor lega secventele ca sa se creeze tensiunea si emotia, dar materialul e pentru un film bun. Incep montajul in doua saptamani, tot seara, dupa orele de program. Pe urma vrem sa mixam sunetul la Paris. Ne-am propus sa lansam filmul de Ziua Indragostitilor, pe 14 februarie, si sa-l trimitem si la Festivalul de la Berlin.
– In proiect ce mai ai?
– Am castigat finantare la concursul CNC pentru un scurtmetraj documentar despre industria nuntilor din Romania. E un proiect la care lucrez de mult, cu sotia mea, dar e nevoie de multa documentare.
– O schimbare tot se vede din faptul ca filmele de la TVR 1 prezentate vineri noaptea de Alexandru Tocilescu sunt mai indraznete.
– N-a fost din cauza mea, ci din pricina mentalitatii. Nu „ce facem noi, angajatii, ca sa fie bine in Televiziune”, ci „ce facem, ce dam ca sa-l multumim pe ala. Oare asta i-o placea?” Nu e vorba de filme, e o mentalitate generala. Ca tot vorbeam de armata.
