Schimbarea „garzii” politice romanesti, reusita in decembrie '89 de secretarul CC-PCR Ion Iliescu si acolitii sai, in iuresul revoltei timisorenilor si a multimii excedate de dictatura ceausista din Capitala, a imprimat „culoarea” politica a evenimentelor ulterioare din Romania. Asa cum stim astazi prea bine, prima garnitura iliesciana, autoinscaunata la putere, era aproape in exclusivitate formata din fosti nomenclaturisti, securisti, generali corupti sau agenti KGB, hotarati sa stopeze ferm puseurile revolutionare autentice care „infierbantau” atmosfera sfarsitului de decembrie din 1989. Indiferent la opinia occidentala, dar grijuliu ca Moscova sa-i aprecieze corect intentiile, Ion Iliescu s-a inconjurat de generalii Militaru, Stanculescu, Chitac si mai ales Caraman, de Barladeanu, Dan Martian, de fiul cominternistului Valter Roman sau de ginerele ministrului ceausist Miculescu (Adrian Nastase) etc., etc.
Au trecut de atunci aproape 17 ani, iar clasa politica romaneasca a evoluat mult, dar ea a suferit determinant de pacatul initial, al perioadei de tranzitie de la noi, respectiv absenta unei legi a lustratiei si a masurilor energice de marginalizare a securistilor si a nomenclaturistilor vinovati de dezastrul material si spiritual al Romaniei sub comunism. Desigur, clasa noastra politica de astazi, parlamentari, oficiali de toate categoriile, din Bucuresti si provincie, este foarte pestrita; pe langa juristi, economisti, alti licentiati (multi cu studii foarte grabite si discutabile) intalnim deseori fosti vanzatori, ospatari de birt, ciobani, macelari, alti fosti precupeti si militieni deveniti politicieni. Raman, desigur, in posturi si responsabilitati importante, din politica si economie, fosti securisti, turnatori si colaboratori ai Securitatii, inclusiv fii, gineri si nepoti de generali din temuta organizatie, acum chiar lideri de partid.
Consecvent cu promisiunile facute inaintea alegerilor din 2004, presedintele Traian Basescu a dat unda verde deconspirarii arhivelor Securitatii, iar masuri luate de Executiv par a completa actiunile de extindere a obiectivelor pertinente ale opiniei publice, acelea de a cunoaste si componenta odioasei politii politice propriu-zise. Altminteri, diabolizarea, de exemplu, a cazului Mona Musca, fara a cunoaste numele ofiterului „recrutant”, a pervertitorilor diabolici care au chinuit timp de decenii detinuti politici, intelectuali sovaielnici, elevi etc., nu aduce nici un serviciu scopului propus, acela de asanare morala a societatii romanesti. Sa ne amintim inversunarea cu care unii ziaristi au facut jocul unor manipulatori inraiti care au „aruncat” in presa cazurile unor fosti detinuti politici fortati, in conditii inimaginabile, sa devina informatori. Asa, de pilda, cazul distinsului intelectual Dan Amedeo Lazarescu, care incercand sa explice intr-o emisiune TV ca a scris doar articole privind istoria Transilvaniei, la comanda Securitatii si pentru Exil, a fost literalmente „executat” de un cunoscut redactor sef de ziar, neacordandu-i, aberant, nici o circumstanta atenuanta. A venit, se pare, momentul ca securistii sa fie dibuiti si scosi din vizuinele lor postdecembriste, unde se amuzau de deconspirarea uneltelor lor, unele dintre acestea nevinovate.
Presupunand, naiv, ca deconspirarea va merge pana la capat, avand in vedere caracterul ei nevindicativ sub raport penal, ar fi poate potrivit sa luam masuri de autoprotectie contra agresiunii mediatice, mai exact prin TV, a fostilor securisti, colaboratori sau turnatori: cand acestia vor persevera sa ne indispuna pe micul ecran, sa apara un semn de avertisment intr-un colt, un numerus clausus, avand initialele infamante: S-C-T. Vom sti atunci ca este momentul sa schimbam emisiunea…
