Gazda emisiunii este Daniel Pavel, cu care am vorbit atât despre traiectoria sa profesională și cât și de noul proiect pe care l-a început în echipa postului Kanal D.
Romania Libera: Cum ai primit propunerea de a prezenta al doilea sezon „Survivor România”?
Daniel Pavel:Nu exagerez deloc atunci când spun că, deși îmi știam potențialul de a aduce povești și emoții publicului din România, eram sigur și că trebuie să fie o competiție acerbă pentru prezentatorul Survivor România – competiție, de altfel, croită pe măsura a ceea ce urmează să se desfășoare în reality show-ul nostru, 100% real, de-a lungul săptămânilor de emisie.
Încă din faza de probe, am visat – fără glumă, fenomenul „Survivor”. După ce am închis telefonul de confirmare, am început să trăiesc, deplin, proiectul.
In perioada ce a urmat am intrat cu bucurie în rolul meu, beneficiind de logistica impecabilă a Kanal D și Acun Media.
Te-ai pregătit în vreun fel pentru acest nou proiect?
Cred cu tărie că toate drumurile vieții mele de până acum, pe mări sau, ulterior, pe undele media, fie că au fost explorări pe diverse coordonate geografice sau tehnicile de supraviețuire și strategie, pe care mi le-am însușit, m-au condus aici.
Misiunea mea de credință este aceea de a pune, și eu, piesa de puzzle potrivită în imaginea de ansamblu a „Survivor România”, oferind tuturor celor care ne vor urmari pe micile ecrane, bucuria mea totală de fi parte a acestui proiect.
De cât timp sunteți acolo?
Am plecat imediat după Anul Nou și am intrat, cu toții, direct, în pâine.
Și ce dificultăți ai întâmpinat tu în calitate de prezentator?
Dificultăți, deocamdată, doar de la soarele care ne-a primit suveran și fără menajamente că venim de la latitudini mai nordice:-) În rest, pe set, nu este nimic prea dificil de înfăptuit pentru colegii mei, iar eu mă simt privilegiat și din acest punct de vedere.
Locuiești în Austria. Când ai luat decizia de a te muta în țară, de ce și ce te-ar determina să te întorci?
Locuiesc în Austria de aproape 5 ani. Decizia a fost luată tot pe frecvența unui job internațional, în acest caz, proiectul primului radio live prezent într-o rețea de retail alimentar, în România. Managementul cu oameni vizionari și inimoși de la Penny România a crezut în acest proiect, care a luat naștere, în coordonarea mea directă și nemijlocită, ca parte a unei echipe multinaționale de oameni de media.
Echipele de radio în rețeaua companiei-mamă se aflau la Viena, toată partea tehnică era integrată acolo, iar transmisia în țările de origine asigurată de cele mai noi tehnologii de streaming, așa că mutarea în Austria a devenit o formalitate. 5 ani mai târziu nu regret pasul făcut, realizările mele acolo ținând și de însușirea unei rigori și discipline de muncă specifice spațiului german.
În ceea ce privește prezența pentru publicul din România, de fapt, nu am plecat nicio clipă.
Deși fizic eram la Viena, prin intermediul celor 15 ore de radio live zilnic, am fost prezent, alături de colegii mei, în viețile românilor.
Ai renunțat la cariera de ofițer în marina comercială pentru media. Cum ai descoperit pasiunea pentru industria media?
La cariera de ofițer navigant pe nave maritime, da, am renunțat după ce am parcurs puțin cele 20.000 leghe ale lui Jules Verne, care mă cucerise, în copilărie:-) La ADN-ul navigatorului, niciodată. Este și o anecdotă, foarte cunoscută mai ales prin orașele port, care spune că dintr-un om faci un marinar, dar dintr-un marinar, om, mai greu:-)
Dincolo de glumă, toți cei care activăm în media, știm că o asemenea activitate vocațională este și branșa media, ți se topește în vine și nu mai scapi. Dar nici nu vrei să scapi. Devine o a doua natură și, consider că pentru mine, cele două profesii sunt complementare, m-au format una pentru cealaltă.
Încă merg pe mare, când pot, însă doar pe ambarcațiuni cu velatură și doar de deconectare de cotidian.
Dar pasiunea pentru sport?
Sportul este un impuls de familie pe care părinții l-au sădit în noi, cei 3 copii, încă din stadiile timpurii de dezvoltare a noastra. Am avut foarte clar, de la tata, fiecare, un plan desenat individual de parcurs sportiv. Înotul, scrima și judo-ul au fost la mine, fotbalul și boxul la fratele meu, gimnastică la sora mea.
Și nu glumesc când spun că duritatea programului era de camp sportiv. Tata, altfel un tip foarte cool pentru timpurile de dinainte de 90, avea toleranță zero la lene.
Atât fratele meu – care a dus sportul la rang de profesie, ca absolvent de ANEFS și profesor cu stagii de peste 20 de ani în instruire fizică, fitness și culturism, cât și eu, practicant constant de sporturi de echipă sau individuale, încă n-avem inimă să-i spunem tatălui că am lua o pauză:-)
Înainte să plec la Viena, m-am alăturat unui grup de entuziaști ai artelor marțiale de la noi, antrenați de ilustrul profesor de arte marțiale, dl Bogdan Scărlătescu, însă distanța și pandemia au mai încetinit din ritmul antrenamentelor mele.
Proiectul Survivor România vine la timpul potrivit pentru recalibra și pregătirea fizică pentru că, la ce eforturi dincolo de limitele omenești vor realiza concurenții noștri, măcar așa să-i pot onora și eu – să mă pot ține după ei, pe traseele din jungla dominicană.
Ai fost o perioadă lungă de timp om de radio. Când ai hotărât să devii om de televiziune și ce ai alege între cele două?
Așa este, radioul a reprezentat cea mai lungă perioadă de media content creating din viața mea profesională. De fapt, n-as separa, aș spune din viața mea, pentru că am metabolizat partea de dialoguri, de povestaș și de conversaționalist pe care ți-o conferă radioul, în tot ceea ce sunt.
Cred însă că televiziunea are un grad de expresivitate mai elaborat, face apel la dedesubturi ale naturii umane la care nu ajungi foarte ușor. Un format TV definește ca nimic altceva felii de viață și oferă personaje care pot deveni aspiraționale.
Cum te-ai descrie pentru ca publicul să te cunoască mai bine?
Aș spune că sunt un tip de cursă lungă. Tot din experiența anilor de pe mare, loial și camarad până în cele mai albe pânze. Țin la tăvăleală, văd orice picătură de apă într-un pahar gol, sunt analitic și destul de spontan în gândire. Îmi fac prieteni foarte ușor, îi pierd foarte greu. Trebuie să mă arzi bine de tot ca să te șterg din cartea vieții, dar și atunci când se întâmplă, nu există cale de întoarcere.
În mod cert, caut adrenalina începuturilor, dar și maturitatea capitalizată pe care ți-o conferă proiecte împlinite alături de oameni dragi.
Știm că ai un copil ți-a fost greu să îl lași pentru câteva luni de zile cât timp ești la filmările emisiunii?
Îmi este foarte greu fără să îmi văd fiul atât de mult timp, într-adevăr, chiar dacă ne putem vedea prin mijloacele de comunicare de astăzi. Un facetime este ok însă nu poate înlocui de exemplu, sportul – baschet, înot sau sală -, pe care le practic regulat împreună cu Antoniu, cât de des îi permit cursurile de la liceul francez din Viena.
Din fericire am băiat mare de 16 ani, cu un grad mare de independență, care știe că, la vară, va avea parte, în mod sigur, de cel puțin o mare, unde să recupereze momente frumoase cu tatăl său.
Partenera ta de viață te însoțește în Republica Dominicană?
Nu, nu mă însoțește pentru că are un job de răspundere în Viena, pentru cea mai mare companie locală din logistică, dar și pentru că am dorit să mă dedic întru totul proiectului media Survivor, fără egal în lume, în formă și conținut.
