Tarile din spatiul ex-sovietic fac tot posibilul sa-si mentina puternica influenta pe care o au in boxul amator european. In mod normal, noua conducere a forului european ar trebui aleasa in luna mai, atunci cand va avea loc in Turcia intalnirea EABA. Simtind ca tarile vest-europene, satule de jocurile de interese facute frecvent de tari ca Rusia sau Kazahstan, vor sa schimbe polii puterii din boxul amator, reprezentantii tarilor din fosta URSS au hotarat sa organizeze la sfarsitul acestei saptamani intalnirea unui comitet executiv extraordinar. La aceasta sedinta nestatutara ce va avea loc la Praga, cei care inca fac jocurile in boxul european vor sa numeasca deja o noua conducere EABA care sa fie sub directa lor influenta.
Tentativa de puci a acestora a fost dejucata insa de bulgarul Emil Jecev, actualul presedinte al forului european, si de Rudel Obreja, presedintele FR Box, care au convocat un alt comitet executiv extraordinar tot la sfarsitul acestei saptamani. Cum la aceasta intalnire organizata cu sprijinul COR la Izvorani vor participa reprezentanti din 25 de tari, hotararile luate la Praga, acolo unde se intalnesc trimisi din doar zece tari, vor fi lovite de nulitate. In aceste conditii, viitorul boxului amator european va fi hotarat peste patru luni in Turcia.