UPDATE: Bilanţul victimelor exploziei produse în urmă cu două zile într-un bloc de locuinţe din Magnitogorsk (Rusia), ca urmare a unei scurgeri de gaze, a crescut la 26 de morţi, potrivit AFP.
Corpurile neînsufleţite a 26 de persoane, între care trei copii, au fost extrase de sub dărâmăturile blocului, potrivit unui bilanţ întocmit de Ministerul rus pentru Situaţiile de Urgenţă, miercuri, la ora 16:30 GMT.
Şase persoane, între care doi copii, au putut fi salvate, dar nu există informaţii despre alte 15 persoane.
„Căutările continuă 24 de ore din 24”, a subliniat ministerul într-un comunicat.
UPDATE: Serviciile de intervenţie continuau miercuri să scotocească pe un frig glacial în ruinele unui imobil de locuinţe în oraşul Magnitogorsk din Uralul rusesc, care s-a prăbuşit parţial cu două zile mai devreme în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaze, soldată cu cel puţin 21 de morţi, informează AFP și Agerpres.
Au fost descoperite corpurile neînsufleţite a 21 de persoane, între care doi copii, potrivit unui nou bilanţ al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă la ora locală 14:30 (11:30 GMT).
Şase persoane, între care doi copii, au putut fi salvate, dar în continuare nu se ştie nimic despre soarta altor 20 de locatari ai imobilului.
„Acţiunile la faţa locului continuă”, adaugă într-un comunicat ministerul, precizând că, în ultimele 24 de ore, au fost degajate dărâmăturile de pe 800 de metri pătraţi şi încărcate în 50 de camioane.
O întreagă scară a imobilului de nouă etaje s-a prăbuşit în explozia survenită luni dimineaţă la Magnitogorsk, un oraş industrial în regiunea Celiabinsk, situat la 1.700 km est de Moscova, în Munţii Ural.
În total, au fost distruse 48 de apartamente în care locuiau circa 100 de persoane în acest imobil din beton, construit în 1973, în epoca sovietică, conform agenţiei de presă RIA Novosti.
Echipele de intervenţie, care lucrează pe un frig glacial de minus 27 de grade Celsius, au degajat marţi dintre ruine un bebeluş de 11 luni în viaţă. Imagini televizate l-au arătat pe un pat de spital, supravegheat de mama sa înlăcrimată.
Responsabili ai Sănătăţii din Moscova au indicat miercuri că el este într-o stare gravă, dar stabilă, suferind de degerături, precum şi de un traumatism cranian şi de mai multe fracturi.
Flori şi lumânări au fost depuse în apropierea de locul tragediei, ca omagiu adus victimelor, în timp ce guvernatorul regiunii a decretat o zi de doliu miercuri.
Comitetul de anchetă rus, organism însărcinat cu principalele investigaţii în ţară, a anunţat marţi seara că nicio urmă de explozibili sau de componente ale acestora nu au fost descoperite printre dărâmăturile deja degajate pe fondul zvonurilor avansate de unele mass-media locale, potrivit cărora explozia s-ar fi produs în urma unui atentat.
Aceste zvonuri s-au accentuat după o altă explozie produsă marţi seara într-un microbuz, tot la Magnitogorsk, care s-a soldat cu trei morţi, potrivit autorităţilor locale.
Autorităţile nu au făcut nicio legătură între cele două incidente.
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat luni la locul evenimentului.
O anchetă a fost deschisă, dar Serviciul Federal de Securitate (FSB) a confirmat că explozia a avut drept cauză o scurgere de gaze.
Instalaţia de gaze în imobil nu mai fusese revizuită de peste şase luni, a afirmat la televiziune şeful Comisiei de anchetă, Aleksandr Bastrâkin.
Exploziile devastatoare ca urmare a scurgerilor de gaze sunt relativ comune în Rusia pentru că cea mai mare parte a infrastructurilor datează din epoca sovietică şi normele de securitate sunt ignorate adeseori.
Situată într-o regiune al cărei subsol este bogat în minerale, Magnitogorsk, care are 400.000 de locuitori, adăposteşte una din principalele oţelării ale Rusiei.
Şase persoane au fost scoase de sub dărâmături la ora locală ora 9:50 în Magnitogorsk, un oraş industrial din regiunea Chelyabinsk de lângă graniţa cu Kazahstan, a transmis agenţia de ştiri Tass, citând o declaraţie a Centrului de Management al Crizelor din cadrul Ministerului de Urgenţe.
UPDATE: Cel puţin patru persoane au murit, alte cinci au fost rănite, iar alte aproximativ au fost date dispărute în surparea unui bloc locuit la Magnitogorsk, în estul Rusiei, în urma unei explozii cauzate probabil de o scurgere de gaze naturale, scriu agenţiile ruse de presă, relatează Reuters, via News.ro.
Adjunctul guvernatorului regiunii Chelnabinsk, Oleg Klimov, a declarat că 79 de persoane încă sunt date dispărute, potrivit Tass.
Un efort de căutare şi salvare se află în curs de desfăşurare implicând 469 de membri ai serviciului de urgenţă.
Filiala locală a Serviciului Federal rus de Securitate a anunţat că explozia a fost cauzată de o scurgere de gaze.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a cerut ministrului Sănătăţii, Veronika Skvortsova, să se deplaseze în oraş pentru monitorizarea situaţiei, transmite Tass.