Ce a fost acum 18 ani la Brasov pare cumva ca se pierde in istorie. Cu toate acestea, facem un mic efort pentru a ne reaminti secventele din acea zi de miez de noiembrie, iar acestea se compun cu repeziciune. Era duminica, zi de alegeri pentru Marea Adunare Nationala, alegeri trucate ca de obicei in ultimii 40 de ani. In seara de 14 noiembrie, muncitorilor de la cele doua mari intreprinderi din Brasov, Tractorul si Steagul Rosu, li s-a comunicat ca salariul le fusese diminuat cu 30 la suta, dar pentru niste cauze care nu-i priveau pe muncitori, ci proasta conducere a intreprinderii. Oamenilor li s-a comunicat ca au depasit planul la cheltuieli, la energie electrica, desi pe de alta parte li se spusese ca planul productiei fusese depasit. S-a oprit atunci lucrul, oamenii cerand sa vina seful de sectie pentru a primi alte lamuriri. Acesta a trecut la amenintari spunandu-le ca-i trimite in Valea Jiului fiindca acolo sunt locuri de munca. Discutiile au durat pana dimineata. Se adunasera vreo doua-trei sute de oameni, dar numarul acestora a continuat sa creasca. Prinzand curaj, oamenii nu au mai asteptat sa vorbeasca cu directorii de intreprinderi, care oricum fugisera, si au pornit spre Judeteana de Partid. Pe strada strigau „haideti cu noi”. Unii erau prudenti si se codeau sa li se alature muncitorilor, altii avand acest imbold nu au pregetat. In fata Spitalului judetean a fost ridicata o troita si tot atunci a fost cantat „Desteapta-te romane” pentru prima data.
Dupa aceea au inceput scandarile asteptate de toata lumea „jos comunismul si jos Ceausescu”. Copiii au fost pusi in fata, sperand ca in acest fel represiunile nu vor avea loc. Au ajuns la primarie, unde nu au gasit pe nimeni in primul moment, pana cand a venit primarul Calancea care a incercat sa-i domoleasca cu eternul „aveti putintica rabadare.” Lumea s-a enervat si a trecut peste el. In felul acesta au intrat in Judeteana de partid unde au vazut o masa intinsa cu toate bunatatile pe ea. Scena aceasta e bine cunoscuta. Totusi merita reluata. Danut Iacob, unul din participanti, reda cu lux de amanunte acest moment. „Ceea ce stiam noi de la televizor sau de la video aveam in fata ochilor. Erau mesele pline cu cascaval, banane, portocale, sucuri de toate felurile, cu Pepsi, Brifcor, paini mari”…
Marius Niculaescu, un alt participant care, cum se va vedea, a suferit groaznic la represiune, prezinta filmul evenimentelor din alt unghi: „Pe frontonul cladirii era un mare portret facut, un Ceausescu buclat, un panou de 3-4 metri inaltime, legat in stilul cel mai comunist posibil, cu fier beton. M-am urcat acolo, am inceput sa desfac fierul acela. A durat ceva, va dati seama ca era greu pentru un om sa rasuceasca fierul acela. Ma gandeam ca toata lumea vede ca asta se misca. Bateam si cu picioarele, cu mainile. Ceva in subconstient ma avertiza de faptul ca ma expun, pentru ca toata lumea asteapta sa vada cine e cel care arunca tabloul. Dar n-a mai contat si i-am dat drumul, s-au auzit urale. Mai tarziu am vazut pozele mele aparand in spatele tabloului, prezentate de securistii care ma anchetau. Dar a fost prima oara cand am vazut un val de oameni repezindu-se spre acelasi punct, cu aceeasi dorinta de a distruge. Zecile, miile de oameni de acolo voiau toti sa ajunga pe cei patru metri pe care cazuse tabloul, sa-l calce in picioare”…
Pe urma a inceput represiunea. Dupa cum se vede din marturie, oamenii erau constienti de faptul ca sunt filmati, ca in randul coloanelor se infiltrasera informatori, dar cumva zarurile fusesera aruncate. De atunci pana in 1989 nu mai erau decat doi ani.
