Pe axa Bucuresti-Washington circula cam aceleasi idei despre coruptie si justitie. „Capitalismul de cumetrie”, slogan marca Iliescu, si-a gasit parca traducatori in Statele Unite. „Culture of corruption” a ajuns, cu un an inainte de alegerile pentru Congres, sloganul preferat al democratilor, un fel de semeni mai civilizati ai pesedistilor. Cazul DeLay le-a venit manusa. Cu niscaiva idei i-a ajutat insusi George W. Bush, cel mai inrait republican al planetei. Cu mult tupeu, presedintele american si-a nominalizat unul dintre consilieri pentru un post de judecator la Curtea Suprema. Harriet Miers ar fi, deci, un fel de Nicolae Popa, fost consilier la Cotroceniul iliescian, acum seful Curtii Supreme. Democratii n-au observat uimitoarele asemanari cu sistemul politic romanesc, dar au prins ideea, acuzandu-l pe Bush de „cronyism”. Cum ar veni, de clientelism.
Stop! Furat de retorica politica, poti ajunge la concluzii bizare. Ca de exemplu ca America ar fi un fel de Romanie bine cosmetizata, dar la fel de putreda pe sub farduri. Oare? Va invit sa priviti in mici detalii cazurile Miers si DeLay, marite printr-o lupa romaneasca. Mai intai, o scurta recapitulare.
Scandalul DeLay a izbucnit saptamana trecuta si inca tine capul de afis al presei americane. Acuzat ca ar fi incasat ilegal fonduri in timpul campaniei electorale din 2002 si, mai nou, de spalare de bani, Thomas DeLay a demisionat a doua zi din pozitia de lider al republicanilor. Mormaind, dar a facut-o. Nici n-avea de ales. Regula de partid spune ca, odata pus oficial sub acuzare (faimosul „indictment”), cel vizat trebuie sa renunte la functii.
In Romania, lucrurile stau parca putin altfel. Mai intai, nici un partid n-are, din cate stiu, „tampita regula” ca orice acuzat oficial sa demisioneze. Doi: rareori se gaseste vreun procuror care sa se atinga de oamenii puterii. Trei: daca minunea se petrece totusi, procesul se finalizeaza, de regula, la pastele cailor, iar procurorul viteaz poate fi, drept exemplu, dat afara din magistratura (cazurile Budusan, Lele). Amintiti-va, pentru un spor de anxietate, candoarea cu care Puwak, Sechelariu sau Iacobov se leganau in scaunele puterii in timp ce erau suspectati de grave abuzuri.
Nici republicanii nu-l iarta pe neprietenosul procuror Ronnie Earle. Striga dupa probe, il acuza de neprofesionalism, de simpatii democrate si il numesc „o rusine pentru justitia americana”. Iar acum, priviti-l pe Earle, tot cu lupa, si mariti-l de cateva zeci de ori, pentru ca este o specie de procuror complet necunoscuta romanilor. Cu fata sa imobila si privirea fixa, Earle si-a capatat in timp faima de vanator de politicieni. Are in palmares 15 bucati, 12 democrati si 3 republicani. Iata cum presupusa sa simpatie pentru democrati devine cumva nefireasca. Pana una-alta, texanul DeLay, poreclit „Ciocanul”, are toate sansele sa fie strivit el insusi de justitia americana.
Si acum: stiti vreun nume de procuror din Romania care se poate lauda ca a trimis in judecata politicieni si de la putere, si din opozitie? Nici eu. Romania are corupti, dar n-are DeLay, are procurori, dar n-are nici un Earl, are Rafo, dar n-are condamnari de tip Enron. Are insa un ditamai presedintele care le cere cetatenilor sa nu mai dea spaga. Bullshit, cum ar zice unchiul Sam. Justitia, in balanta careia George W. Bush pare sa-si joace acum viitorul politic, este, ca si in Romania, un alt subiect la ordinea zilei. Inca o scurta recapitulare. George Bush l-a numit saptamana trecuta pe John Roberts in fruntea Curtii Supreme, fiind votat in Congres de republicani si de jumatate din democrati. Audierea lui Roberts in comisia juridica din Congres n-a fost, probabil, un circ parlamentar ' la Nastase & co., de vreme ce a reusit sa convinga jumatate din opozitie sa-l sustina.
A fost, chestiune remarcata si de presa americana, o lectie de respect politic si democratie. In cazul celui de-al doilea loc vacant, Bush a fortat nota. Judecatorii Curtii Supreme din Statele Unite sunt numiti pe viata si doar in cazuri exceptionale mai pot fi inlocuiti. A doua nominalizare a fost Harriet Miers. Omul de casa al presedintelui, fost avocat in Texas, actual consilier la Casa Alba, Miers mai are o vulnerabilitate: n-are gram de experienta ca judecator. Cu toate acestea, s-au gasit democrati care sa-i acorde un cec in alb, la fel cum s-au gasit republicani care sa-i reproseze lui Bush ca a ales personajul cu cele mai slabe orientari conservatoare. Nimeni, dar absolut nimeni, nici macar presa, nu i-a pus la indoiala, in mod aprioric, independenta ca posibil viitor judecator al Curtii Supreme.
Mi s-a parut cam ridicol zambetul stramb al lui Thomas Jefferson imprimat pe noile monezi de cinci centi. Pana si presa americana a cartit nitel, amintind de figurile sobre ale parintilor fondatori de pe dolarii americani. Insa poate fi si acesta un mod discret de a insufla optimism americanului de rand si de a-i transmite ca, oricate uragane ar lovi America, oricati DeLay ar descoperi justitia, sistemul functioneaza, se regenereaza, iar democratia nu se abate de la regulile ei de fier. Pe axa Washington-Bucuresti avem la un capat o democratie functionala, iar la celalalt… ce?
