La doi ani de la lansarea istorica care a propulsat-o in clubul exclusivist al puterilor spatiale, China pregateste initierea, miercuri, a unei noi misiuni in spatiul extraterestru cu oameni la bord, informeaza AFP.
„Decolarea va avea loc pe 12 octombrie, la ora 01.00 GMT”, a declarat, sub protectia anonimatului, un responsabil al bazei spatiale de la Jiuquan (nord-vestul Chinei), situata la limita Desertului Gobi. Naveta de tip Shenzhou VI, cu doi taikonauti (denumirea folosita de chinezi pentru astronaut/cosmonaut – om al spatiului) sau „yuhangyuani” (termen stiintific – navigator al Universului) la bord, va fi lansata cu ajutorul a doua rachete Marsul cel Lung 2F. Iar misiunea este programata sa dureze cinci zile. In acest timp, taikonautii vor efectua mai multe experimente stiintifice in modulul orbital al navei, care va ramane in spatiu pentru mai multe luni, dupa intoarcerea astronautilor. Administratia nationala a industriei spatiale de la Beijing a refuzat insa sa confirme aceste informatii.
Potrivit presei chineze, taikonautii nominalizati pentru aceasta misiune sunt Zhai Zhigang si Nie Haisheng. Iar alti sase de rezerva se afla deja la centrul spatial Jiuquan.
Maine, la lansarea navetei, vor asista si turisti. Iar pentru acreditarea la eveniment jurnalistii chinezi au trebuit sa achite o taxa de 123 de dolari americani.
China a devenit cea de-a treia putere spatiala din lume, dupa SUA si fosta URSS, pe 15 octombrie 2003, cand a trimis primul om in spatiu.