Cativa subofiteri ai Penitenciarului Galati vor ajunge in fata Comisiei de Disciplina a unitatii de detentie, dupa ce in urma cu cinci zile doi detinuti au protestat pe acoperisul inchisorii. Potrivit directorului Penitenciarului Galati, Negoita Stanciug, agentii se fac vinovati de neglijenta in serviciu si risca sanctiuni de la scaderea din salariu cu 5 la suta pana la desfacerea contractului de munca. Cei doi detinuti au ajuns deja in fata Comisiei de Disciplina si au primit sanctiuni aspre. Astfel, Cristian Ciubotaru, care era condamnat pentru talharie, nu va mai beneficia de eliberarea conditionata, iar Cristian Amarandei, aflat in arest preventiv pentru viol si talharie, s-a mai ales cu un raport de rea conduita dupa altele doua primite in numai o saptamana. Negoita Stanciug a explicat si cum a ajuns un telefon mobil in posesia lui Cristian Ciubotaru. „Am avut situatii cand in penitenciar s-au introdus telefoane in cutii de conserve imbuteliate. Aparatele noastre nu pot opera controlul cand e vorba de metal. Din declaratii a reiesit ca telefonul a circulat prin patru camere pana a ajuns in mana lui Ciubotaru, dar nimeni nu a spus exact de unde l-a primit”, a precizat Stanciug. Pentru prevenirea unor astfel de incidente, la portile si gardurile inchisorii vor fi instalate suprainaltari de tip NATO. „Sunt acele rotocoale de sarma care efectiv taie atunci cand sunt atinse”, a explicat directorul unitatii de detentie. Reamintim ca in urma cu cinci zile doi detinuti din Penitenciarul Galati au escaladat o poarta a inchisorii si s-au urcat pe acoperis, unde au protestat timp de mai multe ore, sustinand ca sunt supusi la rele tratamente in penitenciar.