Politia de Frontiera de la Vicovu de Sus a consumat mii de tone de combustibil in mod nejustificat, fiind inregistrate astfel zeci de curse fictive. Mai exact, incepand din anul 2002 si pana anul trecut, masinile Politiei de Frontiera au consumat nu mai putin de 4.160 de litri de motorina si 338 de litri de benzina. Neregulile de la Politia de Frontiera au curs ani de zile, iar, culmea, controalele efectuate in acest interval de timp nu au scos la iveala nimic suspect. Se pare astfel ca masinile Politiei de Frontiera ar fi parcurs nu mai putin de 60.000 de kilometri, foile de parcurs contrafacute fiind semnate de agentul-sef Vasile Bujor, care se ocupa de gestiunea subunitatii si care a creat astfel un prejudiciu de aproape 144 de milioane de lei vechi. Avand in vedere aceste aspecte, politistul s-a ales cu dosar penal, mai ales ca Vasile Bujor nu este la prima abatere. Si asta, deoarece in primavara anului 2005 mai multi angajati ai Sectorului Politiei de Frontiera din Vicovu de Sus l-au reclamat superiorilor dupa ce au constatat ca din salariile lor au fost retinute importante sume de bani, la acea data fiind vorba de 100 de milioane de lei vechi. Astfel, agentul-sef Bujor s-a ales cu dosar penal pentru delapidare, fals material in inscrisuri oficiale si uz de fals, a fost pus la dispozitia sefilor, iar la finele anului 2005 a fost trecut in rezerva. Pentru isprava cu foile de parcurs, procurorii radauteni au inceput deja primele verificari pentru infractiunile de abuz in serviciu, fals si uz de fals, cazul fiind si in atentia Comisiei de Control a Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, care va demara joi, 12 ianuarie, o ancheta in acest sens. Mai exact, se va face o evaluare amanuntita pentru anul 2005 a Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Suceava, urmand ca ultimele concluzii sa puna punctul pe „i” in acest caz deosebit de complex.