Presedintele american George W. Bush se va intalni in doua randuri, saptamana viitoare, cu omologul sau rus Vladimir Putin, transmite astazi AP, citand o declaratie facuta ieri la Casa Alba, de consilierul presedintelui american Stephen Hadley.
Prima intalnire, neprotocolara, a fost programata la 15 noiembrie, pe aeroportul din Moscova, unde avionul lui George W. Bush va face o escala, in drum spre Vietnam. Cei doi sefi de stat si sotiile vor lua masa.
A doua discutie intre cei doi lideri va avea loc pe 19 noiembrie, chiar la Hanoi, dupa incheierea summitului din capitala vietnameza.
"Avem multe probleme de lamurit cu Rusia si nu in ultimul rand problema Iranului", a afirmat Stephen Hadley, care n-a dorit sa faca vreo precizare in legatura cu posibilitatea ajungerii la o intelegere definitiva cu Rusia in privinta aderarii acesteia la OMC.