Alegerile americane din 7 noiembrie s-au incheiat – mai mult sau mai putin, caci la data scrierii acestui eseu doua locuri in Senat inca nu au fost decise – cu victoria democratilor. In Camera Reprezentantilor (435 membri), majoritatea republicana de 15 locuri s-a transformat intr-o majoritate democrata de 27; in Senat (100 membri), majoritatea republicana de 55 s-a transformat in probabila egalitate de fapt doua locuri, detinute de republicani, inca nu sunt decise, si doi noi alesi, desi se declara independenti, de fapt vor vota cu democratii.
In general, partidul la putere pierde locuri din cauza ineficientei economice, dar de data aceasta nu a fost cazul. Intr-adevar, economia americana merge foarte bine inflatie neglijabila, somaj de 4,4%, bursa de valori in crestere continua.
Care sunt deci cauzele infrangerii republicanilor? Trei par a fi cele mai importante.
In primul rand, nemultumirea fata de razboiul din Irak (desi majoritatea democratilor l-au sprijinit initial); in al doilea rand, cateva cazuri spectaculoase de coruptie, mai numeroase intre republicani decat intre democrati. In sfarsit, uzura puterii – in ultima jumatate de secol, numarul mediu de locuri in Camera pierdute de partidul de la Casa Alba dupa sase ani de mandat (care a pierdut intotdeauna) a fost de 31.
Trebuie spus ca, in ciuda aparentelor, nu totul a mers prost pentru republicani. Daca inainte de alegeri toate cele patru state mai mari aveau guvernatori republicani, dupa aceste alegeri doar trei au ramas republicane: Florida, Texas si mai ales California, unde fostul actor Arnold Schwarzenegger a fost reales cu o majoritate clara.
Ce se poate conchide din aceste rezultate? In primul rand, ca balanta ideologica, spre deosebire de cea de partid, a ramas aceeasi, dat fiind ca majoritatea nou alesilor democrati este conservatoare – de fapt, mult mai conservatoare decat majoritatea conducerii partidului, care variaza intre stanga si extrema stanga. De pilda, probabila presedinta a Camerei, Nancy Pelosi, reprezinta un district din San Francisco populat de ceea ce multi conservatori considera a fi stanga lunatica. Daca la acest fapt adaugam majoritatea relativ redusa a democratilor, cu mult sub cele doua treimi necesare trecerii peste un veto prezidential, si lipsa posibila a unei majoritati in Senat, scenariul cel mai probabil, cel putin in legislatie importanta, este paralizia.
Ce este limpede este ca democratii au reusit sa transforme ceea ce de obicei este un sir de alegeri locale intr-un soi de referendum asupra presedintelui Bush – cu rezultatul ca toti republicanii au fost amenintati, si chiar unii alesi republicani de centru-stanga, de multe ori opusi presedintelui, au fost invinsi. Un caz tipic este senatorul republican ultraliberal (in sensul american al termenului – echivalent social-democratilor europeni) Lincoln Chafee din statul Rhode Island, care a pierdut desi a votat impotriva lui Bush mai des decat multi colegi democrati. In general, majoritatea republicanilor invinsi au fost din nord-estul tarii, mai putin conservatori decat majoritatea partidului – ceea ce face partidul republican mai omogen ideologic, si mai de dreapta. Rezultatul probabil este alegerea unei noi conduceri republicane in Congres, mai tanara si mai agresiva. Cat despre democrati, in mod paradoxal, ei vor plati pretul victoriei cu mai putina unitate ideologica.
In ceea ce priveste Irakul, desi democratii legal nu pot sa il forteze pe presedinte sa modifice politica actuala, si nici nu au o alternativa clara, realitatea politica s-a impus. Dovada cea mai clara este demisia ministrului apararii, Donald Rumsfeld, inlocuit cu fostul director al CIA (1991-'93) Robert Gates.
Daca pe termen scurt politica la Washington va fi confuza si neclara, toti ochii se indreapta spre 2008 cand vor fi noi alegeri pentru Camera, o treime din Senat si, mai ales, pentru Casa Alba. Intre democrati, senatoarea Hilary Clinton, realeasa confortabil in New York, ramane vedeta principala; intre republicani, fostul primar al New Yorkului Rudolph Giuliani si senatorul de Arizona John McCain au facut intens campanie pentru candidatii partidului – un semn clar de intentii prezidentiale.
