5 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăSpecialSistem informatizat pentru declaratiile de concedii

Sistem informatizat pentru declaratiile de concedii

Dupa implementarea la inceputul acestui an, in premiera pe tara, a unui sistem informatic pentru combaterea furtului de pacienti intre medicii de familie, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Galati a lansat ieri un sistem prin internet prin care angajatorii pot trimite declaratiile de concedii medicale on-line, fara a mai fi nevoiti sa stea ore in sir la cozile formate la ghiseele casei. Sistemul a fost implementat cu sprijinul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si al Universitatii "Dunarea de Jos” din Galati. Cei aproximativ 6.800 de angajatori se pot inscrie pe site-ul CJAS si dupa ce se autentifica, primesc un cont si o parola, dupa care pot trimite prin e-mail rapoartele cu declaratiile pentru concediile angajatilor. Dupa verificarea documentelor de catre inspectorii CJAS, angajatorul primeste viza care trebuie doar stampilata, urmand sa fie depusa la o cutie postala deschisa nonstop. Directoarea CJAS Galati, Olimpia Buzia, a declarat ca Galatiul este primul oras din provincie la care a fost implementat acest sistem, care mai functioneaza la CJAS Bucuresti. ,,In primul rand, usuram munca angajatorilor si in al doilea rand pe cea a specialistilor nostri. Speram ca de la 1 ianuarie sa nu mai fie nici un angajator care sa fie nevoit sa vina personal cu rapoartele concediilor.” Olimpia Buzia a mai precizat ca informaticienii de la CJAS Galati le acorda asistenta angajatorilor care nu se descurca la utilizarea acestui sistem, ajutandu-i sa deprinda cunostintele necesare pentru utilizarea internetului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă