I-am asteptat pe americani zeci de ani. Acum, ca sunt cu un picior la noi (vezi baza militara ce urmeaza a se pritoci chiar in judetul nostru), observ, fara prea mare surprindere, ca imprumutam intr-o veselie din traditiile si obiceiurile americane. Diferenta dintre noi si americani este ca, in timp ce ei traiesc in democratie veritabila de sute de ani, noi abia am redeschis ochii in urma cu doi ani. Pe cale de consecinta, un gest care la americani este firesc, intrucat sistemul lor democratic, dar mai ales cel juridic functioneaza aproape perfect, in tarisoara noastra pe cat de frumoasa, pe atat de oropsita de oamenii ce o locuiesc, are cu totul alta semnificatie.
De pilda, comportamentul tip cowboy, cu pistolul la bracinari. Vedem pe zi ce trece cum romanasii nostri se transforma in pistolari de elita care trag dupa tot ce misca, avand doua scuze: „legitima aparare sau incalcarea proprietatii”.
Sigur, cand vezi un maniac ca se indreapta catre tine cu un cutit sau te trezesti cu un hot in casa, apelul la o arma de foc pare mai mult decat justificat. Dar cand un amarat trece pe proprietatea ta, pentru ca nu stie ca bucata respectiva de teren iti apartine sau pentru ca vrea sa-si scurteze din drum, dar nu iti pericliteaza in vreun fel viata, iar tu incepi sa agiti o arma prin aer, deja cred ca este o mare problema.
Am urmarit cu o doza ridicata de perplexitate explicatiile date de noul nostru „pistolar”, Alexandru Radulescu, care, dintr-o intamplare nefericita, zice domnia sa, a omorat un tanar care ii incalcase proprietatea. De fapt, tanarul se scaldase in lacul domnului Radulescu, fapt care l-a enervat la culme pe acesta din urma. Ce-i drept, n-am vazut daca ciuruitul pleca cu niste pesti in gura din lacul domnului Radulescu, dar am sesizat cum acest nou Billy the Kid si-a aparat domeniul folosind ditamai puscalaul din dotare, in timp ce nemernicul care indraznise a-i strica linistea il ameninta cu o arma infailibila – mainile.
A urmat o avalansa de scuze legate de descarcarea accidentala a armei. Dar de ce nu este intrebat „pistolarul” ce cauta el cu puscociul in mana cand a vazut foarte clar ca oamenii care ii incalcasera proprietatea erau cat se poate de pasnici si, cel mai important lucru, nu atentau in nici un fel la viata lui. Ce ai cautat, stimabile, sa lovesti capota masinii cu patul pustii? Care e treaba? Chiar era nevoie sa arati cat de smecher esti tu ca ai pusca si cat de sarmani sunt cei care ti-au violat intimitatea?
Pai, daca ne luam acum dupa acest stimabil „gunman”, inseamna ca, de maine, pot sa port si eu pistol la bracinari si sa amenint pe oricine care se apropie la mai putin de 5 cm de proprietatea mea. O sa spuneti ca este greu sa obtii un permis de port-arma. De acord. Imi cumpar o arbaleta, cred ca pot sa fac treaba asta mai usor. Cum trece unul pragul proprietatii mele, ii fac cadou o sageata in spate cu scuza: „Ma jucam cu arbaleta, iar sageata a zburat fix in trecator, care era totusi pe proprietatea mea”.
Nu vedeti cat picam in derizoriu cu astfel de scuze?
Ce sa-ti spun, arma s-a descarcat accidental! Sunt impresionat pana la lacrimi. Dar ce facea stimabilul „pistolar” cu ditamai carabina in mana, cand in jurul lui nimeni nu avea nici macar un cutit, asta eu nu mai inteleg. Cel putin eu.
Si mai e un lucru pe care nu-l inteleg. Avocatul care il apara. Cand realitatea sfideaza intr-o maniera mai mult decat flagranta si teribila orice limite ale bunului-simt, tu, avocat de calibru, incerci sa ne explici ce diferenta colosala este intre un act de vointa si o intamplare nefericita. Dar cu membrii familiei celui impuscat ati avut curajul sa dati ochii si sa le expuneti aceasta explicatie?
Vedeti, justitia noastra, cea pamanteana, este plina de nedreptati. Astfel, multi criminali scapa si multi nevinovati sufera in van.
Dar nici pistolarii si nici avocatii lor sa nu uite ca pe toti ne asteapta o alta judecata.
Cea finala. Iar acolo, nu te mai apara nimeni.
Poate doar… faptele.
