7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiArad: Peste 200 de iepuri prinşi în plase de către vânători

Arad: Peste 200 de iepuri prinşi în plase de către vânători

Vânătoarea de iepuri a fost organizată de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Arad, după ce agricultorii din zona Pecica au reclamat pagube însemnate produse de iepuri, care s-au înmulţit prea mult în ultimii ani.

Directorul AJVPS, Nicu Deme, a declarat, pentru AGERPRES, că pe fondul de vânătoare Pecica există un efectiv estimat la 1.200 de iepuri pe 8.000 de hectare de teren, deşi ar trebui să fie cel mult 800.

„Acţiunea este o premieră în judeţul Arad, după Revoluţie. Iepurii sunt prinşi în plase, nu folosim arme în acest caz, pentru că nu îi ucidem. Estimăm că vom captura până în 250 de iepuri, pe care îi vom reloca pe fonduri de vânătoare depopulate din judeţul nostru, dar şi din Covasna şi Dâmboviţa”, a declarat Nicu Deme.

La acţiune au participat în jur de 110 vânători, dar şi prinzători veniţi din Ungaria.

Plasele întise pe câmpuri au avut o lungime totală de 1.200 de metri, iar rozătoarele vii au fost puse în lăzi, urmând să fie vândute fondurilor de vânătoare cu preţuri de până la 100 de euro. Pentru fiecare iepure capturat, AJVSP Arad cheltuie aproximativ 25 de euro, iar profitul este de 75 de euro, urmând să fie vândute în jur de 250 de exemplare sălbatice.

Cultivatorii de floarea-soarelui din zona Pecica au reclamat că iepurii le produc anual pagube însemnate, unii renunţând la această cultură pentru a evita pierderile.

„Menirea vânătorilor este şi aceea de a menţine echilibrul între vânat, agricultură şi silvicultură, astfel încât pagubele să fie reduse cât mai mult”, a mai declarat directorul AJVPS Arad.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Dobânzile externe la care se împrumută România au început deja să scadă

Premierul a lansat un mesaj de încredere către mediul privat românesc și investitorii străini În cadrul primei ședințe a Cabinetului, premierul a subliniat importanța stabilității...

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...

Meta pregătește ochelari inteligenți cu ecrane: Lansare așteptată în 2025

Meta, în parteneriat cu Ray-Ban, va lansa anul viitor ochelari inteligenți echipați cu ecrane mici, conform unui raport publicat de Financial Times. Aceste ecrane...
Ultima oră
Pe aceeași temă