Plotin (filosof grec, neoplatonic, 204-270), in opera sa Eneade, pune aceasta intrebare: simtim farmecul in indeletniciri, in caracter, in moravuri, in suflet, in viata interioara? Aceasta frumusete, spune filosoful, nu o simtim ca o forma, o culoare etc., adica prin simturi, ci ea luceste invizibil, avand stralucirea virtutilor, iar aceasta stralucire o simtiti vazand in voi insiva sau contempland in altul maretia de suflet, un caracter drept, puritatea moravurilor, curajul pe o fata decisa, gravitatea, acel respect de sine insusi care se raspandeste intr-un suflet calm, senin, impasibil si deasupra tuturora, stralucirea inteligentei care este de esenta divina.
De aceste frumuseti ale sufletului – spune Plotin – ne putem da seama numai prin ceea ce li se opune, adica de contrariile lor. Si iata aceste uraciuni, care ne spurca, ne innegresc sufletul (cititi-le cu luare aminte!): (…) un suflet urat, netemperat, nedrept este plin de dorinte numeroase si de cea mai mare neliniste, este temator prin lasitate, este invidios prin micime (…), el nu se gandeste decat la lucruri pieritoare si joase, totdeauna inclinat catre placeri necurate, traind viata pasiunilor corporale (…). El duce o viata intunecata (…), este fara incetare atras catre lumea exterioara, inferioara si obscura (…), dus in toate partile de atractia obiectelor sensibile (…) se modifica prin acest amestec cu ceea ce ste inferior (Din Antologia filozofica: Ed. Casa scoalelor, 1943).
Si ma gandeam… Bietul nostru suflet! Gingasia, frumusetile sale sunt mereu intunecate, profanate de simturile noastre ce nu ravnesc decat poftele nesatule ale trupului si care nu ne lasa sa ne ridicam in lumea frumusetilor spirituale!
