Numerosi membri cu state vechi in Partidul Democrat au stat ani de zile alaturi, la bine si la greu, de presedintele filialei judetene Constanta, Stelian Dutu. Unii dintre ei au fost „deturnati” si au trecut in tabara celor care considera ca a venit momentul schimbarii.
„Frecusurile” au inceput sa se manifeste intre cele doua „curente” existente in organizatia judeteana inca inainte de alegerile generale, cand s-a incercat scoaterea lui Dutu de pe listele pentru Parlament.
Deputatul Laurentiu Mironescu, desi a negat ca are astfel de intentii, iar interesul domniei sale este orientat spre alte sfere, viseaza sa devina presedinte de filiala dupa ce, prin alegeri libere, il va elimina pe actualul presedinte. Pentru a demonstra ca are tot ce ii trebuie unui lider de filiala, Mironescu se da sustinut de insusi Traian Basescu si spera ca astfel sa atraga de partea sa cat mai multe dintre voturile colegilor de partid. Mironescu a inceput campania prin care isi promoveaza imaginea in randul membrilor de partid: individual sau in grup, sustinatorii sai merg din poarta in poata pentru a-i convinge pe democrati sa-l voteze! Pe 24 septembrie se va desfasura conferinta unde delegatii ii vor alege pe membrii conducerii organizatiei municipale Constanta. Mironescu este printre cei care si-au exprimat verbal, deocamdata, intentia de a candida la functia de presedinte la municipiu, pe care, in prezent, o ocupa Adrian Manole. Poate este doar o capcana intinsa celor pe care ii crede suficient de naivi incat sa creada ca aspiratiile sale se limiteaza doar la a conduce organizatia municipala Constanta! Este de asteptat ca in octombrie Mironescu sa participe iarasi la alegeri, de aceasta data direct, impotriva lui Stelian Dutu.