4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialPietele financiare reintra in normal

Pietele financiare reintra in normal

Bursele din intreaga lume si-au reluat, ieri, ascensiunea dupa ce atentatele sangeroase de la Londra generasera panica pe pietele financiare in ajun. Bursele dovedesc astfel o impermeabilitate crescuta la atacuri teroriste.
Socul creat de atentate a fost absorbit repede de lumea economica britanica si internationala, la fel cum s-a intamplat si in cazul atentatelor din Spania sau Turcia. Ieri dimineata, bursele europene se aflau in plina crestere. Cea de la Londra, care joi scazuse cu 1,38%, a progresat cu 1,15%, iar cea de la Paris, care dupa atentate a pierdut 4,45%, era in crestere cu 1,45%. Acelasi trend ascendent a putut fi observat si la Frankfurt (+1,03%), si la Madrid (+1,05%), precum si la Milano (+1,14%) sau Zurich (+0,89%). De asemenea, bursele americane au rezistat valului de atentate, inchizand cu o crestere de aproximativ 0,3%.
In acelasi timp, o revenire la normal a avut loc si pe piata de schimb. Dupa atacuri, lira sterlina si dolarul au cazut brusc, moneda europeana profitand de aceasta slabiciune si crescand usor. Avantul euro a fost stopat insa ieri, iar dolarul si-a recapatat forta in raport cu francul elvetian (1,289 SFR/dolar – joi, 1,304 SFR/dolar – vineri).
Singurele scaderi au fost inregistrate pe piata aurului. Metalul pretios, care, joi, ajunsese la circa 428 dolari uncia, a coborat, ieri, la Londra, pana la 423,75 dolari uncia.
„Impactul atentatelor pe piata actiunilor este, istoric vorbind, de scurta durata”, potrivit specialistilor, care au calificat „tangajul” de joi drept „miscari imediate”. Pretul barilului de petrol a explodat si el ieri, atingand cotatia-record de 61,1 dolari, dar nu ca urmare a atacurilor de la Londra, ci din cauza ca tarile importatoare se tem ca productia va scadea foarte mult din pricina unor furtuni tropicale care se aproprie de Golful Mexic.

Cele mai citite

Modificări fiscale pregătite: Guvernul analizează măsuri care ar putea reduce venitul net al salariaților

În contextul unui deficit bugetar crescut și al presiunilor pentru reforme fiscale, guvernul și partidele politice dezbat propuneri care ar putea schimba semnificativ sistemul...

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...

Bitcoin suferă o scădere de 5% pe fondul volatilității pieței

Bitcoin a înregistrat o scădere semnificativă de 5%, ajungând la aproximativ 96.000 de dolari pe unitate, în timpul unei sesiuni de tranzacționare marcate de...
Ultima oră
Pe aceeași temă