Normele de comunicare a actului administrativ fiscal, ca si procedura comunicarii actelor administrative fiscale pentru publicitate au fost modificate prin OUG 20/2005. Ordonanta care modifica OUG 92/2003 privind Codul de procedura fiscala a fost adoptata de parlamentari inainte de a pleca in vacanta, fiind promulgata luni, 4 iulie, devenind Legea 210/2005.
Noutatile introduse de ordonanta constau in aceea ca, in cazul contribuabililor care isi indeplinesc obligatiile fiscale prin imputerniciti sau prin curatori numiti, actul administrativ fiscal va fi comunicat imputernicitului sau curatorului. Actul administrativ fiscal nu va mai fi considerat comunicat prin simpla publicare a unui anunt intr-un cotidian national de larga circulatie, ori in Monitorul Oficial, ci numai daca respectivul anunt va fi afisat, concomitent, la sediul organului fiscal emitent si pe pagina de internet a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Momentul comunicarii este si momentul de la care actul administrativ fiscal produce efecte.
Ordonanta propune reglementarea posibilitatii de rotunjire la o mie de lei (ROL) a sumelor rezultate in deciziile de impunere si in alte acte administrative fiscale asimilate acestora, ca si masura de a nu mai fi returnate sumele reprezentand diferente de impozit mai mici de 50.000 de lei, pentru a se evita generarea de costuri mai mari decat sumele ce urmeaza a fi restituite.