Peste 300 de persoane au fost implicate intr-o altercatie produsa, marti seara, in municipiul Hunedoara. Scandalul a izbucnit intre taximetristi si un grup de rromi din cartierul Micro 6, dupa ce un sofer de taxi a fost agresat de trei clienti care au solicitat sa-i duca la intersectia dintre strazile Trandafirilor si Strandului.
„Pe la ora 21.00, un coleg de-al nostru de la o alta firma de taximetrie a dat un mesaj ca este victima unei agresiuni si are nevoie de ajutor. Eu eram in apropiere de locul unde stationa el asa ca am ajuns imediat. Vreo 50-60 de tigani erau in jurul a doua-trei masini de taxi si loveau in ele. Imediat, la fata locului au mai ajuns cativa colegi taximetristi, care au sarit in ajutor. Si tiganii au sarit. Apoi a venit politia si au rupt-o la fuga”, a afirmat unul dintre taximetristi, Alexandru Cotut. Acesta sustine ca oameniii legii le-au spus sa-i urmeze la sediul politiei pentru a da declaratii referitor la ce s-a intamplat.
„In zona erau vreo 150-200 de taxiuri si pana am reusit sa pornim, profitand de faptul ca politia plecase, tiganii au sarit din nou pe noi. Au dat cu picioarele si cu bate in masini. Noi am cerut ajutorul colegilor, care s-au intors in cartierul Micro 6”, a adaugat taximetristul. El a mai spus ca va depune plangere deoarece grupul de tigani au produs pagube taximetrului pe care lucreaza.
Un alt sofer, Ionica Pop, a povestit ca, in timpul scandalului, unul dintre tinerii care l-au agresat pe colegul lor, a fost urcat in taximetrul condus de el, pentru a-l duce si preda politistilor. „Masina a fost imediat inconjurata de rromi, care au inceput sa lovesca in autoturism. Nu m-au lovit, insa mi-au luat cheile de la taximetru si nu m-au lasat sa plec”, a mai afirmat Ionica Pop.
Grupul de rromi are, insa, o alta varianta. Ei sustin ca taximetristii l-au batut pe un tanar de 19 ani, Laszlo Pap, pentru ca nu a avut bani sa platesca transportul cu taximetrul. „Vreo 50 de soferi goneau dupa un copil de 19 ani. L-au prins si au inceput sa-l loveasca. Au dat in el cu pumnii si picioarele, cu bate si leviere. Nu putem sa stam sa vedem cum il omoara. Eu eram cu copilul in brate si m-am apropiat de ei, ca sa-l scap pe baiat. Atunci taximetristii m-au imbrancit si m-au injurat. In timp ce altii au intervenit eu i-am sters copilului sangele de pe fata cu o batista, iar o prietena l-a tras dintre taximetristi. Era cazut la pamant si nu mai misca. L-au luat politistii si l-au dus la spital”, a afirmat tatal tanarului agresat.
Seful Politiei municipiului Hunedoara, comisarul-sef Catalin Dascalu, a declarat ca mai multe persoane, taximetristi si rromi, sunt cercetate pentru savarsirea infractiunii de ultraj contra bunelor moravuri, dar si pentru blocarea intentionata a drumurilor publice.