Pariu pe viata ta, doar pentru 5 milioane de lei. Aceasta a fost decizia unui iesean care, afumat bine de alcool, a pus ramasag cu colegii de pahar ca va inghiti o furculita. Si le-a luat banii. Dar a mai luat ceva… Salvarea catre cel mai apropiat spital. Sandu G. (34 de ani) a ajuns la Clinica ORL din cadrul Spitalului Universitar „Sf. Spiridon” Iasi. „Cand a venit la noi, glumea ca acum trebuie sa dea 10 milioane de lei ca sa-i fie scoasa furculita din stomac. Oricum, daca nu va putea fi eliminata pe cale endoscopica, este foarte probabil sa fie supus unei operatii. Este destul de dificil, avand in vedere ca a inghitit furculita de inox intreaga. Daca era numai coada, era mai usor si scapa mai repede”, a precizat dr. Iulian Coca, medic la Unitatea de Primire Urgente de la Spitalul „Sf. Spiridon”. Sandu era un cunoscut al crasmelor din Iasi, unde inghitea fel de fel de obiecte, castigand bani frumosi din aceasta indeletnicire. Cand avea 20 de ani, fachirul Sandu a inghitit doua surubelnite si o cheie mai mica de strans suruburile.