Fie ca este vorba de politica, de administrarea unui bloc sau de o afacere, romanii prefera sa urmeze un sef ce dispune de un simt bine definit al finalitatii. Sistemul de control aplicat de sus in jos si preferat de societati rurale sau state comuniste cuprinse de frenezia industrializarii acorda unui astfel de om al actiunii o autoritate notabila. Astfel, daca omul stie ce vrea, dar este totodata atent la aparentele diviziunii echitabile, respectiv la grija ce trebuie purtata si celorlalti, o buna parte din subordonatii sai il vor urma pana la capatul pamantului.
Pentru suporterii pesedisti proveniti din mediul rural sau industrial si aflati departe de citadela puterii, Ion Iliescu a debutat, initial, in rol de „bunic”. Dar cu cat partidul se inscria pe o traiectorie ascendenta, cu atat si domnia sa era perceput intr-o lumina diferita. In cele din urma n-a mai ramas decat imaginea unui batranel volatil, tunand si fulgerand impotriva excelentelor sanse ale partidului sau de a ramane forta dominanta – sanse ratate si din cauza modului in care domnia sa a ales sa-si trateze principalii subordonati.
Comparativ cu Ion Iliescu, Adrian Nastase va fi perceput, probabil, intr-o mai mare masura drept om de actiune. Pentru multi dintre fidelii partidului, perioada anilor 2000-2004, timp in care domnia sa ocupa o pozitie din varful piramidei puterii, a fost pe departe cea mai fasta.
Tara inregistrase deja unele succese initiale, ceea ce s-a reflectat direct asupra prosperitatii partidului iar toti cei ce mizasera pe cartea PSD erau capatuiti cu contracte si fel de fel de alte beneficii. Sub acest aspect, nu-i de mirare ca numeroase voci din partid regreta acum cu toata sinceritatea noianul de probleme abatute asupra sa. Si chiar daca acuzele ce i se aduc au destule sanse sa fie probate in final, aproape o treime din membrii PSD par determinati in a-l sprijini mai departe si in a-l mentine in conducerea de partid, precum a indicat un recent sondaj de opinie.
Daca Nastase ar fi incercat sa impuna un stil de conducere mai dur – cam in genul celui pe care oponentii presedintelui il deplang acum la Basescu -, sunt convins ca fruntasul pesedist ar fi gasit ajutoare suficiente si benevole in interiorul partidului pentru a duce la bun sfarsit astfel de planuri. Nici o metoda, oricat de dura, nu ar fi intimidat personajele pesediste, deoarece aspectul decisiv era acela ca se aflau cu totii in barca invingatorilor.
Dinu Patriciu este beneficiarul unei loialitati similare. Oricare va fi verdictul istoriei dat in privinta carierei sale de om de afaceri, domnia sa a necesitat un amestec cu adevarat neobisnuit de calitati umane pentru a ajunge atat de departe in intortocheata jungla economica romaneasca. El a reusit sa se plaseze dincolo de sterilele lupte politice purtate in Romania datorita eforturilor sale neobosite in vederea identificarii si castigarii de noi aliati, indiferent de zona de provenienta a acestora.
Traian Basescu reprezinta intr-o si mai mare masura chintesenta omului de actiune. La randul sau posesor al unor particularitati psihologice iesite din comun, combinatia acestora i-a permis sa ramana inscris pe traiectoria ascendenta a carierei sale, chiar daca aceasta a debutat nespectaculos. Este omul care a reusit sa converteasca fosti rivali din randurile altor partide in prieteni – in acest sens nefiind vorba doar de sefii serviciilor secrete, ci si de alte persoane cu functii-cheie in cadrul aparatului de stat si care par a lucra calmi si senini alaturi de presedinte Ð poate tocmai datorita faptului ca omul pare sa stie ce vrea si ce face. In mai multe randuri m-a incercat banuiala ca domnii Radu Timofte si Gheorghe Fulga vor fi trecut, de fapt, prin vremuri mai grele sub fostii lor lideri PSD, dat fiind ca certurile dintre sefi insemnau totodata ordine contradictorii primite… si in consecinta extrem de dificil de executat.
Poate ca vocile care sustin ca Basescu ar intentiona, intr-un final, pana si transformarea liderului PRM si a lui Gigi Becali din adversari intr-un fel de aliati nu sunt chiar departe de adevar. Ambii sunt luptatori flamboianti carora le lipseste insa strategia complexa necesara acapararii puterii in stat, iar Vadim are oricum de lucru pentru a nu scapa din mana fraiele propriului partid. Sub acest aspect, Basescu ar putea lesne convinge UE de necesitatea reducerii capacitatilor populist-agresive prin metoda pastrarii acestora in interiorul sistemului si nu in afara acestuia, in postura de proscrisi. De altfel, aceasta este si strategia UE aplicata liderilor ei musulmani rezidenti in orasele britanice sau franceze: mai bine absorbtia decat excluderea, pentru ca respectivii sa nu fie inlocuiti cu altii… si mai militanti.
Basescu isi savureaza rolul de conducator. Dar are in mod cert parte si de momente in care trebuie sa fie profund dezamagit de esecul societatii romanesti in a furniza, constant, colaboratori pregatiti in a-l asista pe calea modernizarii unui stat muribund. Pentru ca societatea a evoluat mult mai rapid in ultimii 15 ani, dar in schimb nu face dovada vreunui apetit notabil fata de implicarea in politica sau in activitati civice, macar pentru a incerca o schimbare in bine. Cumplita istorie a ultimilor 70 de ani i-a facut pe romani sa prefere rolul de spectator celui de personaj aflat pe scena politica. Iar faptul ca o buna parte a politicii se face, seara de seara, mai mult pe micile ecrane nu determina altceva decat o si mai mare pasivitate.
Atat timp cat acest joc continua, romanii vor persista in slabiciunea lor pentru omul de actiune care le promite sa zguduie din temelii intregul sistem oprimator. Uneori personajul se va dovedi a fi realmente onest, dar de cele mai multe ori se va materializa doar un alt sarlatan. Care, pana in momentul dezvaluirii valorii sale reale, va fi avut la dispozitie suficient timp pentru a provoca nenumarate pagube. Nazuinta electoratului catre omul de actiune si in detrimentul unor institutii impersonale, dar bine angrenate in a functiona indiferent cine se afla la conducerea statului, indica drumul lung pe care Romania il mai are de parcurs pana la finalul calatoriei spre modernitate.
