Pentru locuitorii unui sat, hramul bisericii este un eveniment important. Am vrut să vedem cum se desfășoară un astfel de eveniment și, după ce Arhiepiscopia Tomisului a anunțat că IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei cu Litia la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din localitatea Sibioara, Lumina, am ales-o pe aceasta. Oamenii au venit în număr mare să vadă slujba oficiată de IPS Teodosie și de un număr de 29 de preoți, cărora li s-au alăturat diaconi și alți slujitori ai bisericii.
Aproape 60 în total, ceea ce face ca evenimentul să fie unul dintre cele mai ample și importante de pe aceste meleaguri. Printre ei, și membri ai coralei Armonia, corul Arhiepiscopiei Tomisului, cel mai bun cor bărbătesc din lume, distincție obţinută la Jocurile Mondiale Corale care s-au desfășurat în iulie 2018 în Africa de Sud.
De 10 ani
Copii ai satului, îmbrăcați în costume tradiționale, i-au așteptat cu pâine și sare pe oaspeți.
Biserica a fost plină ochi de oameni care au vrut să vadă și să asculte ceremonia. Una de peste două ore, cum spuneam, la care i-am văzut și pe primarul din localitatea Lumina, Ioan Roman, dar și pe cel din Ovidiu, George Scupra, care este și membru al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Tomisului, dar și familia care a ctitorit biserica, Vasilica și Grigore Comănescu. Cântările religioase, rugăciunile dar și istorisirile despre cei trei sfinți ierarhi, despre viața lor, i-au ținut pe credincioși nemișcați în tot acest timp. Numai câțiva copii de vârstă fragedă au preferat, așa cum este normal, să-și găsească de joacă prin curtea lăcașului de cult. Un lăcaș de cult construit în anul 2008, deci relativ nou. De atunci, deci de zece ani, de fiecare dată în preajma acestei sărbători, slujba de hram este oficiată de arihiepiscopul Tomisului. „Atât de frumoasă este această biserică încât nu-ți mai vine să pleci din ea. Satul acesta va dăinui mereu prin această biserică. Biseirca aceasta îi va îndemna pe toți să caute mântuirea sufletului”, a spus IPS Teodosie.
„Rugăm pe cei trei luminători să ne lumineze mintea, să ne întărească voința, să ne îmbogățească sfințirile noastre, și în fiecare zi să ne naștem, să ne ridicăm, să ne înălțăm, să ne bucurăm înaintea lui Dumnezeu, rugându-l pe Dumnezeu să rămână cu noi în viața cea vremelnică și ne ridice la bucuria de a dori viața cea veșnică, și noi să fim necontenit în urcuș către Dumenzeu, cu sufletul, cu credința, cu nădejdea și cu dragostea”, a mai spus acesta.
Sprijin pentru comunitate
După slujbă, sătenii și membrii clerului au fost invitați la masă de către ctitorul bisericii. „Este un eveniment în care se pune mult suflet. Noi încercăm să civilizăm zona, să găsim soluții să îi atragem pe oameni, nu numai către ortodoxie, ci și de a găsi soluții bune pentru viitorul localități. Împreună cu preotul din sat, care îi cunoaște pe cei care au nevoie, îi ajutăm pe cei care au nevoie, fără să implicăm instituțiile statului. A devenit o tradiție ca de Crăciun, de Paște, să dăm ajutoare copiilor și familiilor sărace. Ca om de afaceri din zonă, prioritate la angajare au oamenii din zonă”, ne-a spus ctitorul bisericii, Grigore Comănescu.
Cea mai importantă slujbă
Hramul bisericii este cea mai importantă slujbă a unei biserici, pentru că își cinstește ocrotitorul spiritual, spune Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. „Toată obștea este invitată să participe. Iar acolo unde slujește ierarhul slujba este și mai amălă, deoarece ierarhul nu slujește niciodată singur, el trebuie canonic să fie înconjurat de preoți și diaconi, fiind întâistătătorul unei eparhii.”, a subliniat acesta.
Cine sunt Sfinții Trei Ierarhi
În zilele împăratului Alexie Comnen, secolul XI, între teologi au apărut neînţelegeri referitoare la cinstirea acordată celor Trei Sfinţi Ierarhi, propunându-se diverse ierarhii. Pentru a pune capăt disputei, sfinţii s-au arătat, unul câte unul, apoi toţi trei arhiereului Ioan care păstorea cetatea Evhaitenilor. Atunci, sfinţii i-au spus ierarhului: „Noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem şi nici o împotrivire sau vrajbă nu este între noi. Ci fiecare la timpul său, îndemnaţi fiind de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Nu este între noi, unul întâi şi altul al doilea, şi de vei chema pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, scoală-te de porunceşte celor ce se ceartă să nu se mai certe pentru noi. Serbaţi-ne într-o singură zi şi ne prăznuiţi cu bună-cuviinţă”. Ierarhul a făcut precum îl sfătuiseră sfinţii. În stabilirea datei de prăznuire, a plecat de la ideea că în luna ianuarie sunt prăznuiţi toţi cei trei sfinţi: Vasile cel Mare pe 1 ianuarie, Grigorie Teologul pe 25 ianuarie, iar Ioan Gură de Aur (aducerea moaștelor) pe 27 ianuarie, de aceea a ales o dată de serbare comună în luna lui Gerar.