3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportInterviu cu Tamara

Interviu cu Tamara

Tamara a murit anul trecut, prin aprilie sau mai. Nici Nastase nu pare sa-si mai aminteasca precis. Pacat. A luat cu ea multe din misterele fabuloasei averi a fostului prim-ministru. Cu tot respectul pentru memoria matusii Danei Nastase, mi-as fi dorit tare mult sa pot face un interviu cu Tamara Cernasov. Rudele providentiale sunt, in general, un subiect interesant si la moda. As vrea sa le cunosc si pe matusile lui Mischie sau pe ruda din Nigeria a deputatului PRM Nati Meir, pe rudele generoase ale lui Virgil Magureanu sau Radu Timofte si pe toti unchii, matusile, surorile, nepotii si stranepotii care daruiesc, din senin, averi colosale. Cate intrebari le-as mai pune!
Cu Tamara insa, lucrurile s-au complicat. Ceea ce nu ma impiedica sa formulez, totusi, cateva intrebari. Chiar daca sunt zero sanse sa primesc raspunsuri, intrebarile se cer rostite. As deschide cu o intrebare cam deplasata, dar obligatorie.
De ce v-ati lansat in afaceri imobiliare, la cei 89 de ani cat aveati acum sapte ani cand ati cumparat terenul? Nu va mai ajungea pensia sau ati simtit ca e un bun prilej sa va investiti cateva bijuterii in terenuri? Si, in fond, la ce va trebuiau 2500 de metri patrati in zona Baneasa-Voluntari? Unde l-ati gasit pe vanzator? La mica publicitate sau vi l-a recomandat vreun vecin din cartier?
De ce sunt curios? Pentru ca vanzatorul, un oarecare Silviu Podolan din Drumul Taberei, mi se pare cel mai mare pacalici din Bucuresti. A vandut in 1999 un teren in valoare de 50 de mii de dolari cu 150 de dolari. De aceea este bine de stiut cum pot fi gasiti fraieri ca Podolan. Sunt pe toate drumurile sau trebuie apelat la vreun patriarh intelept? Sau la Adrian Nastase? Buuuun… Mai departe. Cum l-ati convins? Ce fiertura de ceaiuri i-ati dat sa bea inainte sa vanda cu sapte centi metrul patrat un teren care acum sapte ani valora de sute de ori mai mult? O fi Podolan cel mai mare fraier din Drumul Taberei, insa trebuie sa mai fie ceva la mijloc. Varianta interventiei politice – greu de dovedit. In 1999, Nastase era inca mic, dar pofticios. Acum, nu vreau sa ma bag in intimitatea familiei, insa de ce i-ati lasat averea doar nepoatei Dana, iar pe Rodica, sora ei, ati taiat-o complet de la portie? Era Dana nepoata preferata? De ce, nu-i ajungea ferma de la Cornu, vila din Zambaccian si cate o mai avea? In fine, nu ma bag.
Cand v-ati hotarat sa-i lasati totul Danei, numai si numai ei? Cand ati scris testamentul? Si, apropo, ce inseamna totul? Icoane, tablouri, bijuterii, lantisoare de aur, cercei? Nu va era frica sa le tineti intr-o garsoniera nesigura? Daca tot erati asa de bogata, de ce vecinii va stiu de saraca? Erati, din fire, mai zgarcita sau pur si simplu modesta? Cum se faca ca si apartamentul in care locuiti figureaza din 1991 pe alt nume? Credeti ca Nastase va mai primi si alte mosteniri?
Lucrurile s-ar putea complica si mai rau daca Tamara Cernasov ar trai si m-as pomeni cu ea in fata, clipind senina si usor surprinsa. Poate ca niciodata in cei aproape 100 de ani n-a auzit tampenii mai mari. Daca ar nega, de exemplu, tot, cum s-ar mai putea dovedi ca avem in fata un caz grosolan de simulatie, o procedura desteapta prin care banii negri se spala printr-o matusa gasita aiurea?
Aici ar putea fi vorba de doua tipuri de simulatie, spun cei care se pricep mai bine la legi. Simulatia prin interpunere de persoane si simulatia prin deghizare, adica simularea pretului, la intelegere cu vanzatorul, in asa fel incat in acte sa apara un pret mai mic decat cel real, tocmai pentru a nu fi nevoie de justificarea veniturilor. Ca sa se poata dovedi vreuna din cele doua presupuse fapte ilicite, ar trebui ca Tamara Cernasov, Silviu Podolan sau insusi Dana sau Adrian Nastase sa se dea in vileag. La fel de posibil ca raspunsurile Tamarei.

Cele mai citite

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

Ministrul german al Apărării: Armata trebuie să fie pregătită pentru război

Ministrul Apărării din Germania, Boris Pistorius, a declarat că armata germană trebuie să fie pregătită pentru un eventual conflict militar, subliniind necesitatea creșterii cheltuielilor...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...
Ultima oră
Pe aceeași temă