12.5 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialApa mai scumpa la Onesti

Apa mai scumpa la Onesti

Dupa demersuri repetate, realizate inca de la inceputul acestui an, SC Apa-Canal SA Onesti si SC Servsal SA Onesti, firme patronate de omul de afaceri bacauan Ovidiu Budeanu, au reusit sa obtina aprobarea administratiei locale pentru a majora tarifele la apa potabila, la serviciile de canalizare si epurare a apelor reziduale, precum si la salubritate. Noile tarife au fost aprobate la ultima sedinta a Consiliului Local Onesti, iar valoarea acestora, pentru populatie, este de 0,95 RON pe metru cub la apa (cu 0,12 RON mai mare decat cel precedent), de 0,54 RON pe metru cub la canalizare-epurare (mai mare cu 0,07 RON fata de cel vechi) si de 4,2 RON de persoana pentru salubritate, sumele incluzand si TVA. Pentru aceste tarife, firmele lui Budeanu obtinusera avizul autoritatii nationale in domeniu, ANRSC inca din martie 2006. Prima tentativa de a obtine si acordul Consiliului Local Onesti a esuat in iunie 2006, cand alesii locali au respins noile tarife, acceptand valori mai mici cu 0,12 RON/mc pentru apa potabila si cu 0,07 RON/mc pentru canalizare-epurare, in timp ce discutarea tarifului pentru salubritate a fost amanata. Ca urmare, SC Apa-Canal SA a inregistrat, in doar cinci luni, o pierdere de 307.974 RON (3,08 miliarde de lei vechi), dupa cum se precizeaza intr-un document semnat de Cornel Fantana, administratorul unic al celor doua firme. La vremea respectiva, consilierii locali au motivat ca propunerile de majorare de atunci nu au fost suficient de bine fundamentate, desi ele trecusera de ANRSC. Lucrurile s-au schimbat la ultima sedinta a legislativului local din Onesti, cand SC Apa-Canal si SC Servsal au depus mai multe documente justificative, iar administratorul unic Cornel Fantana a fost prezent in sala de sedinte si a furnizat toate informatiile solicitate. De aceasta data, nici un consilier local nu a mai fost impotriva majorarilor de tarife.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă