Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că respinge proiectul Legii Bugetului de Stat pe 2019. În opinia, prin transferul finanţării asistenţei sociale către administraţiile locale, PSD îşi ignoră propriul program de guvernare.
„Normalitatea e un standard greu de atins pentru actuala guvernare. E normal ca eu şi colegii mei primari, indiferent de partid, oameni care au muncit
în comunităţile lor bazându-se doar pe competenţă, să ne punem problema cât mai poate dura haosul ăsta. PSD e dispus să-şi ignore propriul program de guvernare, pentru nerespectarea căruia au destituit o mulţime de miniştri, ignorând faptul că au scris negru pe alb că tot ce înseamnă asistenţă socială suportă statul? De ce ar trebui ca administraţia publică locală să pună în practică deciziile unor comisii formate în lipsa unor reprezentanţi ai autorităţii locale? Nu mai socotim cu cât păgubim oraşul prin şablonul brevetat de PSD de a da cu o mână şi a lua cu două”, a declarat Mircea Hava.
Edilul de la Alba Iulia crede că Guvernul vrea „să se spele pe mâini”.
„În cele din urmă, ne vor cere să plătim pensiile din primării şi orice notă de plată pentru care nu mai găsesc bani. Resping categoric acest proiect de lege”, a mai spus primarul Hava.
Proiectul de buget, care i-a nemulţumit pe mulţi dintre edilii din ţară, ar putea avantaja municipiul Braşov, a afirmat, la rândul său, primarul George Scripcaru, dar numai cu condiţia ca cifrele să nu se schimbe.
„Guvernul e un pic strategic aici, eu cred că cei de acolo gândesc lucrurile foarte bine şi vor să scape de o responsabilitate, care să fie pusă în sarcina administraţiilor publice locale şi de aici apare responsabilizarea în ceea ce înseamnă cheltuirea din veniturile proprii pe priorităţi şi necesităţi la nivelul localităţilor, că vorbim de comună, oraş sau municipiu”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.
Un alt lucru important, după cum a precizat edilul Braşovului, este acela al cotelor de echilibrare repartizate la nivelul consiliilor judeţene.
„Şi aici e cel mai mare pericol care poate să apară, în funcţie de structura Consiliilor Judeţene, ca şi componentă politică. Dacă acolo se duc discuţiile în acest sens, lucrurile nu sunt bune, pentru că necesităţile şi echilibrările trebuie să ţină cont de multe aspecte. Poate trecem de faza teoretică, în care să spună că acele sume de echilibrare să se ducă, în funcţie de priorităţi, pe proiecte şi cofinanţări la nivelul localităţilor sau pur şi simplu să se împartă banii pe criterii politice şi atunci să se ducă sumele doar pentru că un primar sau altul este într-un partid sau într-un alt partid”, a mai spus George Scripcaru.
Scripcaru a precizat că a făcut o simulare cu angajaţii Serviciului Buget din cadrul Primăriei şi, până acum, proiectul nu dezavantajează municipiul.
„Eu am făcut o simulare chiar ieri (joi – n.r.), cu Serviciul Buget din cadrul Primăriei, avem câteva date preliminare care, pe noi, la nivel de municipiu, ne avantajează, dar dacă vor rămâne aşa. Dacă vor suferi modificări, lucrurile se pot schimba foarte mult, dar, pe datele pe care le avem acum, pe veniturile la care ne raportăm la nivelul anului trecut şi cu cotele defalcate care se preconizează a fi repartizate, noi am asigura aceste necesităţi din venituri proprii”, a spus George Scripcaru.
Primarul municipiului Braşov a mai spus că aşteaptă să vadă cum va ieşi structura de buget pentru anul 2019.
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, este de părere că proiectul bugetului pentru anul 2019 va arunca România şi mai mult în sărăcie.
„Este ca o calamitate naturală. Practic în urma lui va lăsa o ţară şi mai săracă decât în cea în care ne aflăm, cu o populaţie în continuare sărăcită şi fără perspectivă de dezvoltare. Un buget care nu este orientat spre dezvoltare nu poate decât să arunce ţara în sărăcie. Şi aici este caracteristica principală a acestui buget, cu atât mai mult cu cât regiunea de Nord-Est rămâne în continuare văduvită de investiţiile de care ar avea nevoie de foarte multă vreme şi sunt din ce în ce mai necesare” a declarat, pentru MEDIAFAX, primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica.
Edilul face apel la toţi parlamentarii din zona Moldovei să nu voteze bugetul pentru 2019 dacă acesta nu va avea inclus sumele necesare pentru proiectele prioritare ale regiunii, cum ar fi autostrada Unirii sau proiectele de infrastructură din jurul oraşelor.
„Fac apel la toţi parlamentarii de Iaşi şi la toţi parlamentarii din Moldova să nu voteze acest buget dacă el nu va acoperi necesarul de sume de bani pentru construcţia autostrăzii, pentru continuarea proiectelor de infrastructură în jurul oraşelor, centurii şi alte proiecte esenţiale în domeniul educaţiei şi a sănătăţii. Să impună dirijarea fondurilor necesare Guvernului României pentru proiecte esenţiale de ţară şi să stopeze o risipă elementară de dirijare a fondurilor doar din punct de vedere electoral”, a mai spus primarul din Iaşi.
Mihai Chirica a precizat că bugetul va afecta toate direcţiile de dezvoltare, administraţia locală fiind cea care trebuie să facă faţă provocărilor venite prin ordonanţele de creşteri salariale din ultima perioadă.
„S-au dat tot felul de ordonanţe de creşteri salariale negândite şi nefundamentate pe evoluţia economică reală a României. (…) Ieşenii vor cunoaşte în amănunt toate prejudiciile pe care bugetul le aduce Iaşului, dar cu toate acestea nu voi încerca creşterea de taxe şi impozite, pentru că nu e nevoie să descărcăm prostia actului guvernamental pe umerii ieşenilor. Am greşit o dată în 2016, e suficient, se pare că greşeala asta ne costă foarte mult”, a afirmat primarul Iaşului.
Mai mulţi primari au reacţionat, vineri, în contextul în care Asociaţia Municipiilor din România a respins categoric propunerile Ministerului Finanţelor privind preluarea integrală a unor categorii de cheltuieli descentralizate şi a cerut asumarea de către Guvern a „susţinerii integrale de la bugetul de stat a sistemului de protecţie a copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi”. Primarul din Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, s-a declarat revoltat de proiectul de buget, spunând că nu poate rezolva problemele oamenilor şi nu le poate cere să îl voteze ca să nu facă nimic. Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a declarat că bugetele locale se vor reduce cu 1 miliard de euro, iar primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a spus că, în cazul în care nu vor fi alocaţi mai mulţi bani unităţilor administrativ-teritoriale, nu vor mai exista fonduri pentru investiţiile dorite. La rândul său, primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a declarat că se gândeşte că va ajunge, anul acesta, din cauza lipsei banilor, fie să nu plătească servicii de utilitate publică, fie să dea afară “jumătate din Primărie”