22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialFalimentul turismului cultural

Falimentul turismului cultural

Dupa convulsii interne, controale administrative, inventare, acuzatii si schimbari manageriale, cladirea reprezentativa a Muzeului Banatului intra in fine intr-un proces de consolidare si renovare. Castelul din buricul Timisoarei astepta de multa vreme aceste lucrari, toate conducerile care s-au perindat la carma institutiei in ultimul deceniu solicitand interventia autoritatilor.
Stim ca santierul se deschide, dar ramane de vazut cand se va inchide. Termenul de un an si jumatate pare extrem de optimist, avand in vedere cum au decurs lucrurile la Palatul Baroc din Piata Unirii sau la sediul Directiei pentru Cultura si Culte a judetului. Daca ultimul edificiu a avut nevoie de „doar” zece ani, in cazul Palatului Baroc se lucreaza de doua decenii si nu a fost finalizata decat o aripa.
Multi timisoreni spera de cateva luni sa poata admira colectia Baba, donata Sectiei de Arta a Muzeului Banatului, cea care ar urma sa se instaleze in corpul de cladire „finalizat”. Ar fi, de altfel, una dintre foarte putinele atractii ale institutiei in cauza, in care de ani de zile nu se intampla mai nimic.
Nimic interesant pentru amatorii de cultura sau turisti. In afara sectiei de istorie, al carei patrimoniu este constant imbogatit de arheologii timisoreni, in rest nu s-a schimbat nimic de ani buni. Singurele evenimente care au adus institutia in prim-plan au fost scandalurile si luptele pentru ocuparea functiilor de conducere. Nefiind deranjati de vizitatori, angajatii au avut timp si energie sa se ocupe de astfel de „activitati”…
Din pacate, colectia Baba ramane in continuare o promisiune. Chiar daca a fost anuntat drept „finalizat”, spatiul care ar urma sa o gazduiasca se pare ca nu este tocmai adecvat acestui scop. Lucrurile au ramas in coada de peste si nimeni nu vrea sa explice clar ce se intampla acolo.
Tragand linie si adunand, sectia de arta nu s-a deschis inca, cele de istorie si de stiin-tele naturii vor putea fi admirate printre schele, iar cea de etnografie va fi mutata, nu se stie cand, intr-un spatiu care se va construi la Padurea Verde, in incinta Muzeului Satului Banatean. Ea se va inchide pentru ca Bastionul Cetatii, unde se afla acum, intra si el in renovare.
Bine ca tocmai s-a inaugurat noul sediu al Infocentrului Turistic din Timisoara. Turistii interesati de arta pot sa o caute in alta parte. La Florenta sau Dresda, unde, ca sa poti intra intr-un muzeu, ai nevoie de bilete rezervate cu zile in avans. Dar, era sa uit! Timisoara se axeaza pe turismul de afaceri, despre care se spune ca duduie.

Cele mai citite

Anchetă Liban: Dispozitivele de comunicații au fost piratate înainte de intrarea în țară

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în...

U Cluj și-a adus golgheter! Cel mai bun marcator din Armenia a semnat cu „șepcile roșii”

Universitatea Cluj a oficializat transferul atacantului armean Artur Miranyan, golgeterul campionatului Armeniei, care vine liber de contract la echipa lui Ioan Ovidiu Sabău. Golgeterul Armeniei,...

Fonduri Elvețiene: Oxigen financiar pentru IMM-urile din România

Peste 55 de milioane de franci elvețieni sunt la dispoziția IMM-urilor pentru investiții în sectorul productiv Ministrul Marcel Boloș și ambasadorul Elveției în România, Massimo...
Ultima oră
Pe aceeași temă