Cum arata ziarul „Romania libera” din 14 iunie, ca sa „merite” represiunea minereasca din acea zi? Fusesem, oare, noi tendentiosi, prezentasem noi faptele in mod violent denaturat, cum se intampla frecvent in presa noastra de astazi? Privesc acel ziar, la care lucrasem cu foarte mare atentie Ð caci ne stiam vizati, dar nu ne inchipuiam nici in cele mai negre presupuneri ce va urma in realitate Ð si cred ca oricare dintre cei care l-am lucrat atunci putem sa ne felicitam si acum, fiind ca este un ziar-document.
„Violenta si victime”, pe pagina 1, este reportajul evenimentelor din 13 iunie, cu marturiile directe ale unor participanti Ð si din randul grevistilor foamei, si dintre studentii de la Arhitectura, si din al celor care dirijau fortele „de ordine”. Ce cautau la primele ore ale diminetii sute de politisti mobilizati impotriva a cel mult 20 de protestatari, grevisti ai foamei? De ce s-a uzat, inca de inceput, de violenta turbata, fara mila, fara nici o opreliste?
Acestor intrebari le raspundea Florin Gabriel Marculescu, prezent in Piata Universitatii de la 9,30 dimineata, in articolul cu titlul neechivoc: „Autoritatile prefera violenta”. Iar Sabina Angelescu incerca sa gaseasca „unde sunt grevistii foamei?”, trecand pe la Spitalul de Urgenta, pentru a afla „din surse neoficiale” ca „sute de persoane (deci, nu doar grevistii foamei Ð n. M.C.) se afla sub stare de arest, molestate, intr-o unitate de politie de la Magurele”. Acolo unde, cum aveam sa documentam mai tarziu, incepuse infernul.
Unul dintre reporterii nostri, Sorin Mugur Dumitrescu, se intreba „Cine este regizorul?”. Un altul se indoia: „A fost, oare, IMGB-ul?”. La rubrica Ultima ora anuntam ca minerii au pornit spre Capitala.
Sub titlul „O grea raspundere” eu scriam: „…Timp de 51 de zile n-a existat, oare, „temeiul legal” de care a vorbit ieri, la ora 17,45, presedintele ales al Romaniei? Sau trebuie sa tragem concluzia ca dialogul cu demonstrantii a fost deliberat amanat atata vreme, pana ce Ð sub girul votului popular Ð masca democratiei originale sa cada si sa ne trezim chemati direct la lupte de strada?
Grea raspundere va asumati, domnule Iliescu! Amintiti-va ca din pricina insultei aruncate de dumneavoastra – nu ma indoiesc, ca urmare a unor informatii false ce vi s-au furnizat Ð au luat amploare manifestatiile din Piata Universitatii. Amintiti-va cine v-a oferit „argumentele” pentru torpilarea dialogului din acea zi de luni, care fusese a sperantelor. Amintiti-va cine v-a furnizat informatiile dupa care, in dimineata de ieri, nu ar fi avut loc violente ale politiei in cursul „curatirii” Pietei Universitatii.
Si priviti fotografiile…
E adevarat, cei sarmani, cei batuti, cei brutalizati, cei care au protestat punandu-si in pericol doar fiinta lor, n-au putut si nu pot ajunge la dumneavoastra” (in pagina 3 a ziarului).
Degeaba fostul Presedinte Ion Iliescu crede si astazi ca toti cei care am iubit demonstratia pasnica din Piata Universitatii si toate simbolurile ei, si tot „folclorul” ei minunat, am fi doar niste frustrati. Istoria a dat dreptate „golanilor”, iar astazi da dreptate „frustratilor”. De greaua sa raspundere Ion Iliescu nu se poate lepada, chiar daca invoca acum numele Romaniei sau obrazul tarii. El este cel dintai care le-a patat si care le-a injosit.
Fratilor, imi pare rau, dar… mai urmeaza. Iar amintirile din zilele de 14, 15, 16 si 18 iunie nu pot fi relatate decat „la pachet”. Prietenii stiu de ce.
