Pentru un om al LEGII – al realitatilor existentiale sau pentru un om al Dreptului – al realitatilor ideale? Doar pentru viitorul nostru – apropiat sau si pentru viitorul altora – mai indepartat?
Peste ani, am primit de la domnul Victor Babiuc cateva din cartile publicate de domnia sa, cu dedicatie.
Le-am citit sau doar le-am rasfoit, materiile lor nefiind in domeniile dreptului pe care eu le-am cultivat cu predilectie; este posibil, totusi, ca pe unele din ele sa le fi prezentat, nu neaparat in reviste de specialitate. (N-am tinut niciodata o evidenta a manifestarilor mele publice).
Daca pentru aceste carti interesul meu era limitat, atunci cand am primit „Legea in tranzitie” – dialoguri despre lege – Victor Babiuc ispitit de Vasile V. Popa – Ed. All Beck, 2005, am simtit – in sfarsit – o dezamagire. Fiindca aceasta carte – sub aparenta unui dialog informal – ascunde-dezvaluind conceptia unui teoretician, profesor si practician – un profesionist al dreptului – despre dreptate, drept, lege, practica judiciara, pedagogia dreptului, sociologie etc, cu speciala privire asupra legii in tranzitie – in principal, in tranzitia din societatea noastra si din lumea in care traim.
O dovada ca aceasta carte „m-a prins” e faptul ca am citit-o imediat si continuu, pana la finele ei – asa cum mi se intampla rar, numai cu cartile bune. Evident, ca placerea care mi-a insotit lectura era la fel de puternica si de intemeiata, chiar daca de o alta natura decat cea de delectare (literatura, arta, filozofia si muzica fiind domeniul meu de lectura preferat).
Ne aflam asadar, in fata unui autor care – ispitit sau nu (personal as fi renuntat la aceasta sintagma!) – se afla la acea stapanire a mijloacelor de exprimare in Drept de la inaltimea careia ideile se ordoneaza firesc – intr-o coerenta clara, precisa, lapidara si convingatoare – discursul sau , chiar daca intrerupt de intrebari, curgand linistit – intr-o albie care lasa valurilor o libertate fireasca fara a se impotrivi malurilor care, totusi, – de stiinta fiind vorba – sunt geometrice, lucide, constrangatoare. Dar ideile si conceptele – prin expunerea lor simpla, fara pretentii, lipsita de emfaza (nu se simte, desi profesorul e totdeauna prezent!) – se succed intr-o curgere deloc „academica”, deloc „rece si straina”, ci mai degraba apropiata, prietenoasa, invaluitoare.
Ar parea din cele spuse pana acum ca ne-am afla in fata unui discurs mai putin supus rigorilor stiintei, firesc acestui tip de demers. Dimpotriva. Pentru noi cel putin, dl. Babiuc este atat de lucid, de pragmatic, de senin, de optimist, de necrutator – incat am fost tentati sa-l consideram cinic si sa-l supunem unei critici acerbe; cu firea noastra inclinata mai ales spre contemplare decat spre viata activa, il putem usor considera „victima” realitatilor in care traim, fara putinta de a face altceva decat sa ne supunem imperativelor lor – pentru Babiuc, normale, pentru mine implacabile.
Victor Babiuc – pe linia realitatilor lumii contemporane – opteaza ca si marea majoritate a pragmaticilor, nu atat occidentali cat a celor de peste ocean, in favoarea Legii ca reflex (aproape instinctual) al relaitatilor social-economice, politice, istorice – mai putin culturale si spirituale – pentru a raspunde nevoilor firesti ale reglementarilor raporturilor dintre oameni intr-o ordine (nu este pronuntat nicaieri acest cuvant!), care sa faca din societate – interna sau internationala – o eficienta masina de producere a bunastarii (pentru o minoritate dominanta) cu un numar acceptabil de victime (marea majoritate a populatiei) intr-o atmosfera tot mai tensionata, mai plina de contradictii, de violente, de orori – tot timpul stresata, drogata sau in stare de soc sau eruptie.
Si, domnia sa reuseste sa convinga ca e bine ca suprematia legii (nu a dreptului) sa domine viata oamenilor – reusita pentru care, cu mana pe inima, il felicitam. Discursul domniei sale despre relatiile dintre oameni – in plan intern si international – inainteaza lejer ca „un panzer”, de ultima oara, bine pus la punct. Putini sunt – la cunostinta noastra – specialistii care s-ar putea lauda cu o asemenea performanta!
E in natura lucrurilor ca domnul Babiuc – personalitate atat de complexa, remarcabila nu doar in domeniul teoretic, al cercetarii si pedagogiei dreptului ci si in cel al actiunii social-politice careia i s-a dedicat, cu real succes, dupa 1989 – sa gandeasca, sa scrie si sa incerce sa convinga ca optiunea pragmatica a domniei sale – confirmata de altfel de intreaga dezvoltare istorica, social-politica contemporana si sustinuta frecvent de o parte a doctrinei si practicii din tara si strainatate – este cel putin din punct de vedere stiintific cea adevarata. Adevarata? – relativ desigur, ca orice alt adevar despre care domnia sa gandeste si se exprima.
Noi, insa, inclinati mai ales spre contemplare decat spre actiune, care nu ne-am amestecat in politica – fara ca prin aceasta sa fim absenti din viata cetatii si a framantarilor ei; Noi, care preferam arta, literatura, filozofia, muzica oricaror forme ale stiintei (care, totusi, nu ne sunt straine si chiar le pretuim!);
Noi ne indoim ca fundamentarea legii pe coordonatele stricte ale realitatii, cu expresie fireasca (instinctuala!) a gradului de dezvoltare social-economica, politica etc, lipsita de dimensiunea spirituala – care, in opinia noastra, da esenta dreptului – ca aplicare in conditii istorice a ideii de dreptate careia omul trebuie sa-i ramana fidel daca nu vrea sa se piarda cu fiinta; Noi credem ca legea trebuie sa fie nu doar oglinda realitatilor existente si indreptarea lor, ci mai ales proiectia idealurilor fiintei umane. In descatusarea ei de orice contingent spre desavarsirea personalitatii sale – deplina numai printr-o libertate inteleasa ca datorie asumata; Noi, care suntem convinsi ca nu e departe vremea unei atari resurectii a dreptului la scara mondiala – de natura sa restabileasca firescul raporturilor dintre oameni altfel decat ingust material, simplist, existential, mecanic, ca joc al unui intelect lipsit de simtaminte, dispus sa se amageasca huzurind la adapostul unei bogatii dobandite prin frauda; Noi credem ca atenuarea optiunii domnului Babiuc – facuta de el insusi in cea de a doua parte a lucrarii (este adevarat, timid, sporadic si nesemnificativ, dar prin exemple concrete destul de graitoare) – atunci cand isi aduce aminte ca totusi societatea nu poate renunta la drept in favoarea legii fie si numai din imprejurarea ca institutiile statului si organismele internationale accepta aplicarea principiilor de drept, in afara legii, pronunta si executa hotarari si decizii ex aequo et bono sau acopera lacunele pe baza adevarului si a dreptatii.
De altfel, ispititorul domniei sale – probabil mai tanar si mai pornit decat el in optiunea pragmatica – cea dominanta in lumea contemporana – nu-l „ispiteste”, – cum noua ni s-ar fi parut normal – si asupra alternativei de care vorbeam, pe care o profeseaza inca o minoritate de adevarati filozofi ai dreptului. Incearca sa mentina vie ideea ca dreptul isi afla fundamentul in adevar si dreptate, ca radacinile lui sunt transcendentale – si nu invers – ca dreptul, prin instrumentul sau legea, trebuie sa-l proiecteze pe om intr-o sfera a spiritualitatii, opintindu-se prin constantele dreptului – valabile in absolut, erga omnes – iar prin intermediul dreptului comparat, cu fiecare noua legislatie, sa depaseasca contigentul, nesemnificativul, derizoriul, vulgarul ca sa-l proiecteze pe om, in toata splendoarea personalitatii sale, in absolut – acolo unde ii este locul.
Discutarea acestei alternative tot atat de onest ca si aceea a optiunii fundamentale ar fi dat lucrarii un alt echilibru si ar fi facut-o inca mai convingatoare.
In aceasta carte, domnul Babiuc este foarte convingator atunci cand vorbeste despre imprejurarile care l-au determinat sa aleaga Dreptul si sa i se dedice si, la fel de reusit, in „invataturile” pe care le da tinerilor care vor fi dispusi sa-i urmeze exemplul.
„Legea in tranzitie” este o carte care nu trebuie ratata, indiferent de conceptiile pe care fiecare dintre cititori le pot avea sau imbratisa despre dreptate, drept, lege, justitie etc. Parcurgerea ei este un exercitiu benefic chiar si pentru nespecialisti si datorita stilului ei, departe de orice poncife savante sau emfatice, constituie pentru oricine o lectura placuta, seducatoare.
