-2 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăStatutul Agentiei Zonelor Miniere, modificat prin "manevre oculte"

Statutul Agentiei Zonelor Miniere, modificat prin „manevre oculte”

Sindicatul Functionarilor Publici din Agentia Nationala pentru Dezvoltarea si Implementarea Programelor de Reconstructie a Zonelor Miniere (ANDIPRZM) a denuntat manevra abuziva si „oculta” prin care s-a pregatit si promovat ordonanta de urgenta privind statutul si functionarea institutiei. "Graba cu care a fost incropita o caricatura de fundamentare a acestei ordonante in spatele alteia, incercand sa se motiveze fara a avea vreo legatura, timpul-record (trei zile) in care s-au luat atat avizele de la MEC, cat si de la celelalte ministere (riscandu-se chiar eliminarea unor avizatori absolut obligatorii atunci cand este vorba de o institutie publica – ANFP si MAI), performanta de a fi introdusa pe ordinea de zi in sedinta de Guvern din 28 iunie – acestea demonstreaza clar ca totul se bazeaza pe un scop ascuns si ca totul trebuie implinit pana la o anumita data”, au aratat angajatii ANDIPRZM.
Sindicatul Functionarilor Publici din ANDIPRZM a anuntat ca-i va solicita primului ministru o ancheta privind modul cum a fost promovata si avizata aceasta OUG, in conditiile in care aceasta nu era necesara institutiei (ANDIPRZM), ci doar interesului a trei-patru persoane. Ei cred ca prin aceasta ordonanta s-a dorit deturnarea partiala a mandatului ANDIPRZM printr-o diminuare a rolului si locului acesteia ca institutie publica, dar si desfiintarea a opt colective zonale (sapte din Transilvania si Banat), pe motiv ca acestea nu s-ar suprapune cu regiunile de dezvoltare. Un alt efect este marginalizarea zonelor miniere din 12 judete, care insumeaza 150 de comunitati, si astfel crearea premisei unei gestionari subiective si dirijate a 60 milioane dolari (doar spre zone de interes ale initiatorilor). Ei mai apreciaza ca noua ordonanta ii va favoriza pe contractori. „Un alt efect este crearea unui culoar liber contractorilor ce roiesc in jurul institutiei noastre (…) si, prin urmare, cresterea costurilor de implementare, costuri care fac ca sume importante de bani sa nu se mai regaseasca in finantari de proiecte in comunitatile miniere”, au mai aratat specialistii din ANDIPRZM.

Daniel Popa
Daniel Popa
Daniel Popa, sef departament Corespondenti
Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă