Întrebat înainte să intre în biroul liderului PSD dacă „iese fum alb astăzi (marţi – n.r.)”, Călin Popescu Tăriceanu a răspuns: „Vedem”.
Preşedintele ALDE a venit la discuţiile coaliţei însoţit de Varujan Vosganian şi Daniel Chiţoiu.
Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a ajuns la discuţiile din Parlament, în jurul orei 14.00. Odată cu Toni Greblă a intrat la discuţii şi secretar de stat pentru relaţia Parlamentul, din cadrul Ministerului Justiţiei, Marian Moţ. Întâlnirea din biroul lui Dragnea a început în jurul orei 12.00, primul venit fiind Eugen Teodorovici.
La întâlnire participă şi Mircea Drăghici, propus de premierul Viorica Dăncilă pentru funcţia de ministru al Transporturilor.
Referitor la buget Guvernul ar avea în lucru varianta de a distribui către administraţiile locale cote părţi din impozitul pe venit au declarat surse politice, pentru Mediafax.Potrivit surselor politice, în cadrul discuţiilor despre bugetul pentru 2019, în ceea ce priveşte sumele pentru administraţiile locale, a fost abordat modul de repartizare a sumelor colectate din impozitul pe venit la nivelul fiecărui judeţ.
Astfel, Guvernul ar avea în vedere următoarea variantă de lucru: 60% din impozitul pe venit sa fie direcţionat catre primarii, 15% din impozitul pe venit sa fie direcţionat către consiliile judeţene, 20% din impozitul pe venit sa fie direcţionat in vederea echilibrării bugetelor locale şi 5% din impozitul pe venit sa fie direcţionat in mod egal către judeţe de către ministerul Finanţelor.
Cea de-a doua întâlnire a coaliţiei vine după luni a avut loc o şedinţă în biroul de la Camera Deputaţilor al lui Liviu Dragnea. La discuţiile de luni care au durat aproape cinci ore au luat parte şi premierul Viorica Dăncilă, ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici, ministrul Muncii Marius Budăi, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu şi secretarul general al ALDE Daniel Chiţoiu.
La finalul întâlnirii de luni, niciunul dintre aceştia nu a făcut declaraţii de presă.
Guvernul ar putea amâna şedinţa de marţi, în care ar trebui adoptat bugetul, pentru ziua de vineri, au spus surse politice, pentru MEDIAFAX. Premierul Viorica Dăncilă spunea, duminică, că se fac toate eforturile pentru ca bugetul pentru acest an să fie adoptat, marţi, de Executiv.