5.2 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSocialMuzeul Naţional Bran a fost redeschis într-un nou spaţiu

Muzeul Naţional Bran a fost redeschis într-un nou spaţiu

La eveniment au participat ministrul Valer-Daniel Breaz şi a secretarul de stat, Alexandru Pugna, anunţă MCIN. 

Începând de joi, turiştii vor putea vizita obiectele provenite din fondul regal al Castelului Bran dar şi alte colecţii de artă reprezentative.

Muzeul Naţional din Bran a fost înfiinţat în 1957 şi până în 1991 a fost adminstrat de autorităţile locale judeţene din Braşov, după care a fost preluat de Ministerul Culturii.

Muzeul Naţional din Bran are trei secţii: Secţia Castel, care funcţionează în Castelul Bran, Secţia Etnografică, un muzeu al satului brănean, şi Vama Medievală.

Secţia Castel a fost închisă în 2009, când Castelul Bran a fost preluat de Dominic de Habsburg, toate piesele din castel deţinute de statul român fiind mutate în Vama Medievală.

Din luna august 2016, clădirea Vămii Medievale a intrat în posesia familiei de Habsburg care are şi castelul. În plus, terenul pe care se afla Secţia Etnografică a muzeului a fost retrocedat. Muzeul Naţional Bran are 10.000 de obiecte de patrimoniu.

În 2016, ministrul Culturii de atunci, Vlad Alexandrescu, anunţa că patrimoniul secţiei Vama Medievală Bran din cadrul Muzeului Naţional Bran va trece în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, prin Muzeul Judeţean de Istorie Braşov. Acesta din urmă va preda colecţia în administrarea viitorului Muzeu al Comunei Bran.

Cele mai citite

Artificii, rezervoare de benzină și combustibil pentru camping folosite în explozia Tesla Cybertruck, din fața hotelului Trump din Las Vegas

Poliția a spus că știe cine a închiriat camionul, dar autoritățile nu sunt pregătite să dezvăluie încă numele FBI lucrează pentru a determina dacă incidentul...

ANPC: Controale în zonele montane, între Crăciun și Revelion. Sancțiuni de aproape un milion de lei

Până la remedierea deficiențelor, 28 de unități au fost închise temporar Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au efectuat verificări la 144 de operatori...
00:02:13

VIDEO. Muntenegru este în doliu, după ce un bărbat înarmat a ucis 12 persoane

Muntenegru a început joi trei zile de doliu național, după ce un bărbat înarmat a comis o masacru într-un restaurant dintr-un sat, ucigând 12...
Ultima oră
Pe aceeași temă