Cu prilejul vizitelor sale în Ungaria şi Slovacia, Pompeo va discuta, de asemenea, despre căile de a impulsiona relaţiile de securitate cu aceste ţări, inclusiv prin încheierea unor acorduri de cooperare în materie de apărare, a indicat responsabilul american.
‘În Ungaria, secretarul va acorda o atenţie specială rolului Chinei în Europa Centrală şi va exprima preocupările noastre referitoare la prezenţa în creştere a Huawei în Ungaria’, a declarat oficialul.
Mike Pompeo ‘îi va îndemna pe liderii din regiune să ţină cont de avertismentele unor ţări din Asia-Pacific care s-au găsit în situaţii dificile ca urmare a cooperării prea strânse cu chinezii’, a adăugat aceeaşi sursă.
Huawei Technologies are în plan crearea unui centru logistic european în Ungaria şi creşterea capacităţilor de producţie în această ţară în anul în curs, menţionează Reuters.