17.6 C
București
duminică, 8 septembrie 2024
AcasăSpecialA fost inaugurat primul mall autohton

A fost inaugurat primul mall autohton

La Galati a fost inaugurat ieri primul mall realizat de un investitor din oras, „Manoil Mall” fiind amplasat in apropierea Inelului de Rocada, sensul giratoriu in care se intalnesc arterele ce leaga principalul vad comercial al orasului de cartierele de locuinte. Noul mall functioneaza la Casa Rosie, unde au fost efectuate ample lucrari de arhitectura interioara si amenajari pentru adaptarea constructiei la noile sale functiuni. Conform investitorului care a avut ambitia realizarii acestui proiect, Constantin Racovita, investitiile sunt cifrate la peste 4 milioane de euro, iar suprafata comerciala, impartita pe patru niveluri, este de 6.000 de metri patrati. Prin deschiderea mallului, au fost infiintate peste 600 de noi locuri de munca. La parter functioneaza un supermarket iar la etajul trei un fast-food cu o capacitate de 400 de locuri si restaurantul romanesc „Hanu' Conachi”. La etajele 1 si 2 functioneaza cateva zeci de magazine. Constantin Racovita ne-a declarat ca investitiile nu se vor opri aici, pentru ca in viitor intentioneaza construirea unei parcari subterane si marirea suprafetei comerciale cu inca 15.000 mp, prin construirea unor niveluri superioare, dupa un proiect arhitectural modern.

Cele mai citite

Femeie înjunghiată în incinta unui magazin din Constanța. Autorul a fost prins

O femeie a fost înjunghiată de un bărbat sâmbătă după-amiază, în incinta unui magazin din municipiul Constanţa, autorul fugind apoi de la locul faptei,...

Kelemen Hunor și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. „România arată ca o casă de nebuni”

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a acceptat, vineri, să candideze la alegerile prezidențiale din partea formațiunii sale politice. El a lansat critici dure la adresa...

Film românesc, premiat la Festivalul Internațional de la Veneția

Filmul "Anul nou care n-a fost", regizat, scris și produs de Bogdan Mureșanu, a câștigat două premii la Festivalul Internațional de la Veneția: Premiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă