„Să sunăm la Moscova şi să spunem cine suntem?“, avea să afirme cel pregătit să preia conducerea României după vidul de putere lăsat de Ceauşescu. După alegerea sa ca preşedinte al Parlamentului, Juan Guaidó s-a autopropus preşedinte interimar. A sunat şi el unde trebuia. Imediat, Donald Trump i-a oferit sprijinul.
La fel şi în 1989, spre disperarea adevăraţilor anticomunişti, Vestul l-a recunoscut pe Ion Iliescu preşedinte interimar, el fiind un fost comunist cu studii în străinătate. Dacă Ion Ilici Iliescu a studiat la Moscova, Juan Guaidó a studiat la Washington. Amândoi sunt socialişti. Mai şi seamănă prin modul în care au pus mâna pe putere cu sprijin extern.
Cercetând trecerea de la autoritarismul de tip Chavez, prin Maduro sau Ceauşescu, spre democraţie, putem constata uşor că strategii din umbră au impus o etapă intermediară a „emanării“.
De multe ori l-am întrebat pe Regele Mihai de ce nu a luat primul avion să se întoarcă în ţară. A avut o tentativă la sfârşitul lunii decembrie 1989, dar autorităţile din Berna nu i-au oferit culoar de zbor. Conform aprecierilor discretului George Antoniade, şef al Casei Majestății Sale Regele Mihai, exprimate la sfârşitul secolului trecut, rezidentul CIA din Elveţia s-ar fi opus.
La începutul lunii decembrie 1989, George Bush s-a întâlnit la Malta cu Mihail Gorbaciov. Nici azi nu au fost făcute publice acordurile scrise sau nescrise. Analiştii bănuiesc că atunci s-ar fi stabilit că, în schimbul eliberării ţărilor din Europa de Est, SUA vor sprijini perestroika. Şi aşa s-a şi văzut. Liderii ajunşi la putere erau din linia a doua a fostelor partide comuniste, mai puţin Vaclav Havel.
La fel ca Ion Iliescu, Guaidó susţine că are sprijinul armatei şi că populaţia nu-l mai vrea pe dictator.
Noul emanat din ţara cea mai bogată în petrol a Americii de Nord a cerut, precum Ion Iliescu în 1989, sprijin militar extern. Dacă în România, o ţară mai europeană, din fericire, de acest asalt al forţelor militare n-a fost nevoie, din experienţa istoriei Americii de Sud totul se va sfârşi cu o intervenţie de forţă. Din partea cui? A celei mai mari forţe militare interesate de „instaurarea păcii“. Acum războaiele nu mai sunt de ocupaţie sau de cucerire, ci operaţii chirurgicale de extirpare a organului compromis.
Se vorbeşte mult şi fără rost despre un model general al sistemului democratic, de parcă statul de drept de tip occidental s-ar putea muta, ca o mobilă, dintr-o societate bazată pe rule of law spre acea ţară cu pistolul la tâmplă, în care tot Statele Unite au inventat şi susţinut zeci de junte militare pentru a stopa ascensiunea cartelurilor drogurilor.
Poate puţină lume îşi mai aminteşte că Osama bin Laden era colaboratorul SUA în timpul războiului dintre mujahedini şi Armata Roşie în timpul invaziei sovietice în Afganistan.
Şi mai puţini cunosc alianţa lui Hugo Chavez cu Agenţia americană Antidrog şi ruperea acordului de către dictatorul venezuelean, un pic dus cu pluta, în anii de dezacord. A fost înlăturat de la putere de către oamenii „războiului murdar“ contra Americii Latine din jurul preşedinţilor americani.
Noriega a ajuns preşedinte în Panama cu sprijinul CIA, el fiind rezidentul pentru această ţară al lui George Bush tatăl, cel care conducea CIA în anii ’80. Aflat la bara din faţa judecătorilor, după declararea sa ca dictator, i-ar fi spus lui Bush tatăl: „George, alta ne era înţelegerea“.
Era să uit. Invazia SUA în Panama s-a derulat în timpul Revoluţiei române. Presa occidentală s-a focusat, să-i spunem în limbajul de azi, spre ţara noastră, nu spre proscrisul Noriega.
Emanaţii au un viciu genetic. Li se pun la învestire ştampile de democraţi şi sfârşesc în faţa judecătorilor ca dictatori. Şi Ion Iliescu e la bara acuzării. Cei care azi salută o eventuală intervenţie militară în Venezuela să-şi aducă aminte că în cărţile de istorie şi pe Youtube mai sunt imagini ale idioatelor regimentului care au primit cu flori Armata Roşie în Bucureşti.
Dacă Venezuela nu colcăia de resurse, nimeni n-ar fi fost interesat atât de mult de statul de drept, formulă sincretică ce a devenit, de braţ cu anticorupţia, un fel de berbece asirian de spart porţile cetăţilor vrăjmaşe.
Se spune că Arhimede ar fi folosit o lentilă convergentă pentru a direcţiona soarele spre navele inamice realizate din lemn. Practic, acest dispozitiv focaliza razele soarelui spre corăbii până când lemnul lua foc. Aşa spune mitologia. În practică, s-a demonstrat că lemnul nu se aprinde decât la 300 de grade. Ceea ce a înspăimântat vrăjmaşul a fost orbirea. Acum se practică la scară largă testul cu oglinda pentru a se cuceri teritorii bogate în resurse. O serie de orbiţi ies în stradă în numele aşa-zisei anticorupţii şi a statului de drept. Nu e tot un test cu oglinda-n ochi?
Peste vreo 20 de ani, îi va veni rândul şi lui Juan Guaidó să pledeze la bară ca Ion Iliescu. Dar atunci mulţi nu vom mai fi printre voi să vă reamintim că există factori de protecţie împotriva orbirii generale.
