17.4 C
București
duminică, 29 septembrie 2024

Marturii

„Inaintarea vertiginoasa de la vechiul la noul regim alcatuieste una din cele mai interesante experiente sociale. In realitate nu poate exista o dovada mai stralucita de vitalitate a poporului roman decat faptul ca el n-a sucombat in urma acestei prefaceri adanci, de ametitoare repeziciune. Sub invazia capitalismului, popoare mai slabe devin prada dezorganizarii si a decadentei, pilda cea mai tragica o da poporul turc. Capitalismul a dizolvat vechile forme de viata nationala ale acestui popor fara ca el sa fie in masura a-si asimila formele vietii burgheze apusene. Dar romanii au trecut greaua proba in chip fericit si au dat dovada ca sunt in stare sa-si asimileze asezamintele burgheze moderne… Se intelege ca adversarii burgheziei cu obisnuita lor lipsa de simt istoric sunt izbiti de contrastul dintre spiritul metodic al burgheziei apusene si temperamentul nostru zbuciumat si aventuros. De aici ei trag concluzia ca romanii nu sunt apti pentru viata burgheza moderna si ca au procedat fals parasind vechile lor institutii nationale pentru cele burgheze. Nu e nimic din toate acestea. Nicaieri pionierii burgheziei n-au fost spirite reci, cumpatate, metodice…”
Aceste randuri au fost preluate dintr-o carte aparuta cu 80 de ani in urma, apartin cunoscutului doctrinar liberal Stefan Zeletin si prin lunga lor bataie ne privesc mult mai mult decat ne-am astepta. Doua idei se cuvin retinute : prima, aceea ca romanii s-au aratat capabili in timpul lui Carol I si apoi al lui Ferdinand, sa-si insuseasca rapid si eficient formele de viata moderne capitaliste, aceasta spre deosebire de turci care, in opinia analistului, au fost mult mai greoi. A doua idee : aceea ca a fi capitalist si a pleda in favoarea liberalismului burghez nu inseamna sa fii un om rece, calculat, zgarcit si frigid, ci dimpotriva sa ai in sange placerea vietii si a aventurii, sa stii sa risti si sa faci investitii majore. Cu alte cuvinte, sa faci din ban cea mai frumoasa amanta care te poate insela oricand dar careia tu ii ramai devotat.
Mi se pare un punct de vedere de mare deschidere intr-o epoca in care un traditionalism ranced ne pune bete in roate. Romanii au toate defectele de pe lume, mai putin acela de-a nu fi niste oameni inventivi care se adapteaza repede oricarei situatii. Intrarea noastra in capitalism a fost de aceea facuta fara multe fasoane. Am avut o puternica civilizatie rurala, asa cum au prezentat-o apologetii ei, dar pe de alta parte nu ne-au lipsit resursele integrarii intr-un mod de viata apusean eficient si pragmatic. Cartea lui Zeletin, Burghezia romana, originea si rolul ei istoric, este cea mai buna dovada a capacitatii noastre de-a nu fi codasii Europei. Se mai poate spune ca nu ortodoxia a fost o frana in calea unei asemenea dezvoltari. Ceea ce ne-a facut insa rau si ne-a tras fatal in urma a fost doctrina colectivista corcita intr-un mod absolut bizar si chiar neverosmil cu un ortodoxism incult, fundamentalist si anchilozat. Aceasta mixtura a distrus poporul roman si daca acum nu stim pe ce lume ne aflam explicatia trebuie cautata doar aici.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă